joi, 30 decembrie 2010

Revista Iuventa, Numărul 2!

Poftiţi la cultură!


Oraşul Iaşi a fost întotdeauna recunoscut pentru aportul cultural pe care l-a adus la nivel naţional. De aici au plecat oameni mari de ştiinţă, oameni de valoare, aici s-au descoperit adevărate vestigii arhitecturale. Totul purta amprentă arhaică şi importanţă culturală. În prezent, afirm cu tărie şi îmi susţin afirmaţia că ne batem joc de trecutul nostru istoric. Încet cu încet, clădire cu clădire se demolează, “se renovează”, dispare.

Ceea ce frapează în mod inadmisil e nesimţirea oamenilor care “coordonează” ceea ce se cheamă domeniul culturii şi cultelor. E vorba despre nişte oameni care se ascund în spatele unor funcţii, şi care, după bunul plac sau moft, mai semnează din cand în cand câte un contract sau nu, mai renovează sau re-construiesc anumite instituţii sau re- orice doriţi dumneavoastră. Dar unde e simţul responsabilităţii? Au doară, o decizie importantă o luăm de dragul de a face ceva? Nu ne gândim înainte la urmările acţiunilor noastre?

Deschid radioul. Aud un nene, “mare om, mare caracter”, un adevărat om de “cultură”, pardon “non-cultură”, care vorbeşte despre faptul că se fac unele demersuri pentru ca osemintele lui Cuza de la Mănăstirea “Trei Ierarhi” din Iaşi să fie mutate la Palatul de la Ruginoasa. Stupoare! Aceste demersuri se fac tocmai în vederea obţinerii unui progres cultural. Wow! Genial! Dăm ce avem de valoare culturală ieşeană pentru a progresa! O adevărată strategie de dezvoltare! Indubitabil…

Totul se degradează şi dispare pentru că acolo unde nu-i cap, e vai de picioare!

Oare, ieşeanul de rând e considerat chiar aşa de galben la faţă?


luni, 27 decembrie 2010

O întrebare...

De ce nu mai ştim să ne bucurăm ?


Te port în mine

Te port în suflet, ca pe-un vas de preţ,
Ca pe-o comoară-nchisă cu peceţi,

Te port în trup, în sânii albi şi grei,

Cum poartă rodia sămânţa ei.

Te port în minte, ca pe-un imn sfinţit,

Un cântec vechi, cu crai din Răsărit.

Şi port la gât, nepreţuit şirag,

Strânsoarea cald-a braţului tău drag.

Te port în mine tainic, ca pe-un vis,

În cer înalt de noapte te-am închis.

Te port, lumină rumenă de zori,

Cum poartă florile mireasma lor.

Te port pe buze, ca pe-un fagur plin.

O poamă aurită de smochin,

Te port în braţe, horbote subţiri,

Mănunchi legat cu grijă, fir cu fir.

Cum poartă floarea rodul de cais,

Adânc te port în trupul meu şi-n vis.

~Zorica Laţcu~

sâmbătă, 25 decembrie 2010

Crăciun Fericit!


Crăciunul e credinţă, Crăciunul e speranţă, Crăciunul e puterea de a primi şi dărui dragoste!

Sărbători fericite alături de cei dragi!


Cu prietenie,

Elena Ungureanu.


marți, 21 decembrie 2010

Invitaţie la vals

Este numele unei cărţi scrisă de Mihail Drumeş, carte pe care o recomand cu drag... E genul de carte pe care o citeşti pe nerăsuflate. O poveste de dragoste a doi tineri care, după ce s-au îndrăgostit unul de celălalt, au ajuns să le fie frică de propria iubire. Toate lucrurile mărunte pe care le-au împărţit, toate gesturile simple şi tandre, zâmbetele pe care le împărtăşeau tainic nu au făcut faţă fricii şi incertitudinii. Sunt prezentate două suflete care pierd totul din cauza orgoliului. Nu pot face o recenzie a acestei cărţi deoarece asta ar însemna să rescriu întreg romanul. Este singura carte la care am plâns citind-o şi pe care mi-e frică să o recitesc! Ceea ce frapează în primul rând e gândirea tipic masculină: seduce şi abandonează. De data aceasta personajului masculin nu i-a mers cu toate raţionamentele lui de tip învăţat, tip care aparent părea echilibrat şi sigur de sine. Mihaela, este tipul eroinei care se dedică în dragoste total, îi oferă lui tot ce are ea mai de preţ, dar în acelaşi timp nu-şi pierde mândria, mândrie ce în final o va costa viaţa. O poveste care n-are cum să nu tulbure şi cel mai îngheţat suflet. Vă las să descoperiţi farmecul unei poveşti de dragoste care te face să iţi doreşti să iubeşti!

luni, 20 decembrie 2010

Frumuseţea este un mod special de a privi!

Îmi plac oamenii cu suflet. Pare ciudată afirmaţia mea şi poate aşa şi este. Dacă stăm bine şi ne gândim orice persoană are suflet, diferenţa constă în faptul că nu toţi ştim să-l valorificăm şi să ne bucurăm de el. Am cunoscut zilele acestea o persoană frumoasă, dar frumoasă în sensul conotativ al cuvântului. Genul de om pe care îl admiri pentru simplul fapt că există. Un om cu defecte, (este şi normal căci fiecare dintre noi avem defecte) dar care ştie foarte bine să le modeleze prin intermediul calităţilor, al aspectelor care fac din el o persoană specială. Un om pe care îl asculţi cu drag şi vrei să-l ai mereu alături.
.
E genial să simţi cât curaj, energie şi optimism îţi poate transmite o astfel de persoană.
Mulţumesc pentru cuvintele cu suflet!
.

"Omul moral iubeşte sufletul, cel obişnuit averea". (Confucius)

marți, 7 decembrie 2010

Sibiu, dragoste la prima vedere

"Libertatea călătoriei deschide mintea către nişte posibilităţi nelimitate. Dacă nu faci nimic neaşteptat, nimic neaşteptat nu ţi se va întâmpla".
~Fay Weldon~
.
Piaţa Mare din Sibiu
.
Tocmai m-am întors în Iaşi dupa participarea la un mini team building ce a avut loc la Sibiu şi care a avut drept obiectiv analiza şi actualizarea etapelor proiectului naţional SDV, proiect organizat în cadrul Cognosis (Federaţia Studenţilor de la Psihologie din România), din a cărui echipă de organizare fac şi eu parte.


Podul Minciunilor
.
Ajungând pentru prima oară în oraşul Sibiu, am rămas fermecată de tot ce înseamnă el. Deşi auzisem numai lucruri frumoase despre acest oraş, iată că acum, din fericire, am avut oportunitatea de a le cunoaşte personal. Mi-au făcut cu ochiul arhitectura medievală a oraşului, Podul Minciunilor cu frumoasa lui poveste, jovialitatea sibienilor, panorama peisajelor, Piaţa Mare. Totul prinde culoare sub hainele sărbatorilor de iarnă în care este îmbrăcat oraşul.


Imagini din mini team-buildingul SDV

A fost frumos, a fost util, a fost scurt, dar plin de însemnătate personală şi profesională. Mă voi reîntoarce cu drag ori de câte ori voi avea ocazia să poposesc în oraşul Sibiu.
.

joi, 25 noiembrie 2010

A iubi înseamnă a ierta…

Am selectat câteva fragmenţele superbe despre iertare găsite într-o revistă. Cât de frumos e omul care are puterea să-şi ceară iertare când greşeşte şi mai ales omul care ştie să ierte. Pe mine m-au acaparat rândurile de mai jos. Sper să vă placă!

"Am ajuns pe poziţia să înţeleg şi să justific acţiunile fiecărui om cu care intru în contact. Acţiuni care, la un moment dat, au provocat şi provoacă durere. Am observat că, nouă, oamenilor, ne lipseşte un element care este esenţial care face desosebirea între noi şi animale. Vorbim atât de des despre acest element, se fac emisuni TV, se scriu cărţi, apare în toate ziarele, în mai toate reclamele, s-au turnat şi se toarnă filme, se compun cântece, se scriu poezii…însă realitatea e una tristă: oricât de mediată e iubirea, de orice tip, omul nu ştie să iubească, şi asta pentru că una dintre cele mai importante caracteristici a iubirii e … iertarea, iertare la care oamenii se raportează foarte rar sau deloc.

Poţi spune „te iubesc” în foarte multe feluri, poţi arăta asta în şi mai multe feluri… însă adevăratul test al iubirii şi al prieteniei este atunci când eşti capabil/ă să ierţi. Ce înseamnă să ierţi? Înseamnă să uiţi! Expresia „iert, dar nu uit” este un slogan imbecil, care n-are nicio legătură cu iubirea sau cu iertarea, ci cu orgoliul. Acest slogan arată că omul e permanent în conflict cu sine … Raţional şi emoţional – cică – a iertat, însă faptul că i s-a greşit nu uită. Atunci ce a iertat? Ce iertăm atunci când iertăm? Nu iertăm oare greşeala? Că pe cel care a greşit îl iubim… iertăm greşeala, ca să îl putem iubi în continuare. În momentul în care nu uităm, dovedim ca ego-ul e mai puternic decât iubirea, şi că de fapt…nu am ţinut şi nu am apreciat omul acela…Am iubit, dar nu acea persoană…ci poate imaginea noastră din acea persoană. Iar atunci când nu putem ierta, de fapt nu ne iertăm pe noi înşine (în primul rând). "Zeului" dinlăutru nu-i convine faptul că a fost „pocnit” de un muritor…
.
Noi „iertăm” pentru că aşa se cade. Însă nu înţelgem un lucru: şi anume că „a iubi înseamnă a ierta”. În realitate resentimentele vor exista întotdeauna. Atât timp cât exista ego şi e mai puternic decât omul de alături care ţi-a greşit."
.

sâmbătă, 20 noiembrie 2010

“Timpul parcă nu mai are răbdare…”


Nu m-am gândit niciodată în timpul liceului, pe vremea când studiam "Moromeţii" că replica asta are atâta substrat şi însemnătate practică. Dacă ar fi fost să comentez rolul acestei sintagme acum doi-trei ani, cel mai probabil aş fi zis că ea conferă circularitate temporală romanului, eventual că subliniază modul de transformare a acţiunii şi alte bla, bla-uri de genul. Nicidecum nu mi-aş fi imaginat că această replică este fraza cheie a secolului XXI, şi că am să simt pe propria piele efectul ei. Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu simt că timpul îmi scapă printre degete, chiar dacă îmi scapă în mod productiv. Nu ştiu alţii cum percep “fuga prezentului”, dar pentru mine realitatea temporală lasă de dorit. Din ce în ce aud tot mai des spunându-se “Nu am timp” şi din ce în ce mai des încep să folosesc şi eu această replică. Şi mă sperie! Mă sperie faptul că uităm de cei de lângă noi, uităm să spunem “Bună dimineaţa!” celor dragi, uităm faptul că lucrurile mici fac viaţa frumoasă. Sub pretextul lipsei de timp şi a goanei după câştig, dupa “interese” (să nu uităm şi de principiul “Time is money!”), uităm că cel de lângă noi poate are nevoie de cineva cu care să vorbească, poate are nevoie de un “om” alături şi nu de un “cont” bancar sau de o enciclopedie mecanizată.

Am scris această postare în speranţa că poate voi reuşi să mai îmblânzesc puţin timpul şi poate mă va lăsa în pace, să pot să reuşesc tot ce-mi propun, şi sper să fac un pact de coexistenţă pacifică: nici el să nu mă urmărească, nici eu să nu fug de el. Într-o zi ne vom întâlni. Dar până atunci vreau să rămânem prieteni.

luni, 8 noiembrie 2010

Pământul care cântă

"Fiecare om trebuie să îşi găsească timp, să se aşeze şi să privească căderea frunzelor."

~Elizabeth Lawrence~






Grădina Botanică ,,Anastasie Fătu" a Universităţii ,,Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi organizează în perioada 23 octombrie – 14 noiembrie 2010 cea de-a XXXIV-a ediţie a Expoziţiei "Flori de toamnă".



Ediţia din acest an este dedicată sărbătoririi unui secol şi jumătate de la fondarea Universităţii din Iaşi. Crizantemele şi tufanelele, îngrijite cu mare drag şi pricepere, bucură şi cu această ocazie ochii şi sufletele tuturor celor care vin să le vadă. La ceas aniversar, aceste flori sugereză prin simboluri, cele cinsprezece facultăţi ale Universităţii noastre, fiind semnul de recunoştinţă pentru toţi cei care au contribuit cu mintea, inima şi faptele la consolidarea acestui edificiu de ştiinţă şi cultură.


În cadrul expoziţiei sunt prezentate 150 de soiuri de crizanteme din specia Chrysanthemum morifolium şi 100 de soiuri de tufanele care aparţin speciei Chrysanthemum indicum. Între flori, sub genericul "Pământul care cântă", sunt expuse lucrări artistice în ceramică.



Dacă aveţi trecere prin Copou, nu ezitaţi să gustaţi din farmecul multicolor al florilor de toamnă. Vă recomand cu drag! E superb să te plimbi printre flori, printre cele mai alese flori.... 8->


vineri, 5 noiembrie 2010

La adio, tu...

Lumea artistică din România este în doliu. Poetul Adrian Păunescu s-a stins din viaţă . Încă o pierdere pentru români....

"Totuşi, iubirea. Şi totuşi există iubire. Şi totuşi există blestem. Dau lumii, dau lumii de ştire. Iubesc, am curaj şi mă tem".
~Adrian Păunescu~



.

sâmbătă, 30 octombrie 2010

Timp şi devenire

"Timp şi devenire" - acesta este titlul spectacolului sincretic organizat astăzi la Sala Teatru (la Cub) a Teatrului Naţional din Iaşi. Spectacolul a fost dedicat împlinirii a 150 de ani de învăţământ universitar artistic modern la Iaşi. Studenţi de la Universitatea de Arte "George Enescu" ne-au încântat privirile şi ne-au demonstrat faptul că arta sensibilizează omul.

La eveniment a participat rectorul Universităţii "Al.I.Cuza", decani, prodecani, profesori universitari, oameni de seamă ai culturii ieşene, precum şi tineri studenţi. Deschiderea oficială a programului s-a realizat prin intonarea imnului "Gaudeamus Igitur", după care a urmat o prezentare succintă a istoriei Universităţii "Al.I.Cuza" de la Cuza până în prezent. După această prezentare, studenţi ai Universităţii de Arte "George Enescu" au organizat diferite momente artistice superbe.

Două momente m-au făcut să tremur, să simt ce înseamnă arta şi pasiunea în ceea ce facem. Primul dintre ele a fost datorat unei piese de teatru în care a jucat o persoană foarte dragă mie, o persoană de care mă leagă o prietenie specială, cam 6 ani de "floriceală". (Ţin pe calea asta să te felicit şi să-ţi promit că voi încercă să fiu mereu undeva în sală atunci când vei juca, ca şi până acum. Ştii tu, "trebuie să împărţim fericirile".)



Al doilea moment este surprins parţial în filmuleţul de mai jos, este vorba despre un superb cvartet interpretat de nişte studente de la Arte. Melodicitatea instrumentelor a făcut sala să vibreze şi să pătrundă în sufletele spectatorilor. Genial moment!


În încheiere vreau să subliniez fapul că timpul îşi pune amprenta în devenire. Să încercăm să-l valorificăm şi să simţim că trăim. Felicitări tuturor celor care au împărtăşit frumuseţea sărbătorii universitare ieşene!
.

vineri, 29 octombrie 2010

Deşteaptă-te, române!

"Prefer să mor protestând, decât să trăiesc în genunchi."
(Emiliano Zapata)

Miercuri, 27 octombrie 2010 - Un grup de tineri din Iaşi se îndreaptă spre Bucureşti cu dorinţa de a li se alătura celor peste 100.000 de oameni prezenţi la meeting-ul naţional privind demiterea Guvernului Boc. Răsfoind moţiunea de cenzură mi-am pus întrebarea: aş vota-o sau nu? Dincolo de sarcinile de partid, de apartenenţa la un grup parlamentar, dacă aş fi singură în cabina de vot, doar cu propria conştiinţă. Mai întâi, foarte frumos spunea cineva, e "o chestiune de principiu. Partidele, aflate la guvernare sau în opoziţie, folosesc situaţia actuală a ţării, destinul cetăţenilor, pentru administrarea de lovituri (sub centură sau nu, aproape nu contează), adversarilor politici". Adică suntem nişte marionete în acest joc politic. Nu contează înţelegerea în scopul promovării binelui comun, ci doar exterminarea adversarului. Ce e şi mai trist e faptul că în rândul tinerilor se observă o tendinţă accentuată de nepăsare, de non-implicare, "Ce mă interesează pe mine dacă e X la conducere sau Y", "Ce-mi iese dacă....", etc.? Ne place să stăm pe margine şi să ne dăm cu părerea, să comentăm, că X, ba Y, ba Z e buba, fără să încercăm să ne spunem punctul de vedere şi mai ales să încercăm sa-l şi susţinem cu argumente.


Tineri din toată ţara, din Bucureşti, Iaşi, Constanţa, Timişoara, Braşov, Satu Mare, Ploieşti, Prahova, Sibiu, Hunedoara, etc. s-au alăturat acestui protest ca semn al nemulţumirii şi al lehamitei pe care ni-l impune statutul de "tânăr" în România. Ajunşi în Bucureşti, la Arcul de Triumf, ne-am îndreptat paşii spre Piaţa Victoriei, colindând Bulevardul Kiseleff care parcă era martor la nemulţumirea fiecarui român în parte. De aici, s-a pornit spre Piaţa Romană-Piaţa Unirii-Piaţa Constituţiei (Parlamentul României). Deşi nu am participat propriu-zis la parcurgerea acestui traseu, am ajuns în Piaţa Constituţiei şi am fost unul dintre acei tineri care a vrut să fie prezent acolo. Am vrut să fiu prezentă acolo pentru că vreau să cred că pentru a reuşi în viaţă ca tânăr în România, nu trebuie neapărat să pleci în străinătate, vreau să cred că tinerii mai au (poate) speranţa că ceva se va schimba, cândva. Şi chiar dacă nu se va întâmpla aşa ceva, chiar dacă nimic nu se va schimba, am mulţumirea că am încercat, alături de alţi tineri, să reuşim.


Meetingul a început cu intonarea imnului naţional care ne-a reamintit nouă, tuturor, că suntem români şi că trebuie să luptăm pentru a fi români. Interacţionând cu cei din jurul nostru, am făcut cunoştinţă cu unul dintre liderii sindicatelor profesorilor, care, auzind că suntem tocmai din Iaşi, ne-a spus cu o voce dârză: "Asta înseamnă să ai atitudine!". Vreau să închei prin a spune: "Deşteaptă-te, române"!
"Curajul înseamnă să ştii de ce anume să nu îţi fie frică." – Platon

sâmbătă, 23 octombrie 2010

Poésie la vie entière

HÉLÈNE
René Guy Cadou (cueuilli dans "La vie rêvée" ~1944~)
...
Je t'atteindrai Hélène
À travers les prairies
À travers les matins de gel et de lumière
Où ton épaule fait son nid
Tu es de tous les jours
L'inquiète la dormante
Sur mes yeux
Tes deux mains sont des errantes
À ce front transparent
On reconnaît l'été
Et lorsqu'il me suffit de savoir ton passé
Les herbes les gibiers les fleuves me répondent
Sans t'avoir jamais vue
Je t'appelais déjà
Chaque feuille en tombant
Me rappelait ton pas
La vague qui s'ouvrait
Recréait ton visage
Et tu étais l'auberge
Aux portes des villages.
.

miercuri, 20 octombrie 2010

Idei exprimate cu tact şi delicateţe!


"Cunoşti o femeie, o vezi, o auzi, constatând o serie de calităţi şi defecte care îţi plac, distrat şi în treacăt, sau atent şi cu dinadins, te deprinzi să rămâi "tu" în prezenţa ei, adică spectator mai mult sau mai puţin atras de spectacolul feminităţii ei, o critici mintal, o apreciezi uneori şi o accepţi treptat, aflând cum e frumoasă, cum e deşteaptă sau cum e mediocră, având surprize agreabile şi dezamăgiri supărătoare, până când într-o zi, simţi că mai presus de aprecierea ta, femeia aceea a devenit un fel de secret intim, pe care-l ştii numai tu. Bătaia de inimă pe care ţi-o dă acest secret te face să respiri adânc propriul tău suflet în care au apărut arome mai misterioase decât cele aduse de sevele pământului. Întinzi braţele spre primăvara lor. Iubeşti. Şi femeia de mult cunoscută îţi pare nouă în fiecare zi."

[Ionel Teodoreanu, "Lorelei"]

sâmbătă, 16 octombrie 2010

Să ştii să dansezi în ploaie!

Des spunem că nu există iubire, ci doar un simplu sentiment sau stare de ataşament faţă de o persoană apropiată nouă, că nu există compatibilitate, ci doar o înţelegere reciprocă care la un moment dat se pierde şi ea. Des spunem că dacă şopteşti cuiva "Te iubesc" devii maleabil şi uşor influenţabil, pierzi din credibilitatea ta raţională. Ori, eu vreau să cred că acel simplu "te iubesc" te face puternic şi nu slab, te face frumos şi nu manipulator, te face să speri şi nu să deznădăjduieşti, te face să vezi frumosul din omul de alături în aşa fel încât să vrei să-l ai mereu alături. Căutând nişte informaţii pe net, am dat de blogul unei persoane care avea postată următoarea istorioară de mai jos. Ţin să precizez faptul că m-am bucurat citind articolul respectiv, iar acum am certitudinea mai mult ca oricând că da, se poate. Trebuie doar să vrei. Şi da, există iubirea aceea frumoasă pe care oricine şi-o doreşte, trebuie doar să o simţi acolo unde este. 

"Ce este dragostea?", ei bine cea mai frumoasă explicaţie am auzit-o de la un prieten care este asistent medical. 

Era o dimineaţă aglomerată la cabinet când în jurul orei 8,30 intră un domn bătrân, cu un deget bandajat. Îmi spune imediat că era grăbit că are o întâlnire fixată la ora 9. L-am invitat să se aşeze ştiind că avea să mai treacă cel puţin o jumate de oră până să vină medicul. Îl observ cum cată să se uite la ceas la fiecare minut care trece. 

Între timp mă gândesc că n-ar fi rău să-i desfac bandajul şi să văd despre ce e vorba. Rana nu pare a fi aşa de gravă; în aşteptarea medicului, mă decid să-i dezinfectez rana şi să mă lansez într-o mică conversaţie.Îl întreb cât de urgentă e întâlnirea pe care o are şi de ce nu preferă să aştepte sosirea medicului pentru tratarea rănii. 

Îmi răspunde că trebuie să meargă neapărat la casa de bătrâni, aşa cum face de ani buni, ca să ia micul dejun cu soţia. Politicos, îl intreb de sănătatea soţiei. Senin, bătrânul domn, îmi povesteşte că soţia lui, bolnavă de Alzheimer, stă la casa de bătrâni de 7 ani. Gândindu-mă că într-un moment de luciditate soţia putea fi agitată de întârzierea lui, mă grăbesc să-i tratez rana bătrânului, dar el explica că ea nu-şi mai aminteşte de 5 ani cine este el…şi atunci îl întreb mirat: "Şi dumneavoastră vă duceţi zilnic să luaţi micul dejun împreună?” Cu un surâs dulce şi o mângâiere pe mâna, îmi spune: "E adevărat că nu mai ştie cine sunt eu, dar ştiu eu cine este ea”. 

Am rămas fără cuvinte, un fior m-a străbătut în timp ce mă uitam la bătrânul care se îndeparta cu paşi grăbiţi. Asta e dragostea adevărată, asta e ce-mi doresc de la viaţă! Căci în fond, aşa este dragostea adevărată. Nu neapărat cea fizică, şi nici cea romantică în mod ideal. Să iubeşti şi să accepţi ceea ce a fost, ceea ce este, ceea ce va fi şi ceea ce nu s-a întâmplat. Persoanele fericite şi împlinite nu sunt neapărat cele care au tot ce-i mai bun din fiecare lucru, ci acelea care ştiu să facă ce-i mai bun din tot ceea ce au. Pentru că viaţa nu înseamnă să supravieţuieşti unei furtuni, ci să ştii să dansezi în ploaie!"

O constelaţie numită ecran

Cultură, mass-media şi cinema într-o epocă hipermodernă


“Ecranul global”, scrisă de Gilles Lipovetsky şi Jean Serroy, tradusă în limba română de către domnul profesor Mihai Ungurean, este o carte care merită citită de fiecare dintre noi datorită importanţei informaţiilor transmise precum şi a gradului de aplicabilitate pe care le au noţiunile prezentate, în viaţa de zi cu zi.

Ceea ce este accentuat în conţinutul informaţional al acestei cărţi este faptul că epoca hipermodernă este contemporană cu o veritabilă inflaţie ecranică. Niciodată n-a mai dispus omul de atâtea ecrane, nu numai pentru a privi lumea, ci şi pentru a-şi trăi propria viaţă ca în prezent. Şi totul arată faptul că fenomenul, favorizat de reuşitele tehnologiilor high-tech, se va extinde şi se va accelera şi mai mult. Întrebarea la care se înceară găsirea unui răspuns este următoarea: “Ce scapă sau, mai bine-zis, ce va scăpa excrescenţei ecranice?”

Omul de azi şi de mâine, legat în permanenţă prin telefonul mobil şi prin calculatorul său la ansamblul tuturor ecranelor, se află în inima unei reţele a cărei extindere marchează actele vieţii sale cotidiene. Ecrane care reglează funcţionarea unei case din ce în ce mai informatizate; imagerie medicală, scaner, ecografie, camere de luat vederi miniturizate de uz intracorporal, care pot face să apară pe ecran interiorul corpului în zonele lui cele mai intime; ecrane cu plasmă ce echipează scaunele-auto pentru bebeluşi; panouri de afişaj digitale; GPS care indică pe ecranul de la bordul automobilului direcţia pe care trebuie s-o urmeze; ecrane tactile şi borne diverse care-ţi permit să retragi bani din cont, să plăteşti, să alegi, să rezervi, să consulţi; şi chiar căşti-ecran şi ochelari ecranici care-ţi dau posibilitatea, de exemplu, în parcurile de distracţie, să evoluezi într-o lume virtuală. Sunt realităţi care ne înconjoară pe fiecare dintre noi, realităţi care, voluntar sau nu, conştient sau nu, ne influenţează fiecare mişcare pe care o facem.
.
Câteva din temele abordate sunt următoarele: “O artă a consumului în masă”, “Noii monştri”, “Documentarul sau revanşa fraţilor Lumière”, “De la filmul istoric la cinematograful memorial”, “Cinepolis”, “Fabulosul destin al micrului ecran”, “Serialul contraatacă”, “Cinemarca: imperiul logoului”, “Publifilie”, etc. Totul ne ajută să ne formăm cunoştinţe în ceea ce priveşte epoca ecranului omniprezent şi infiltrarea tehnologiei în acţiunile zilnice ale omului.
.

luni, 11 octombrie 2010

Unde e ROM-ânul?




Cine nu a mâncat vreodată o ciocolată cu rom? Tipica ciocolată pur românească, “ROM”, cu ambalajul până mai ieri colorat cu roşu, galben şi albastru? Ei bine, astăzi am aflat cu stupoare că dacă vrei să-ţi cumperi o ciocolată ROM vei avea surpriza ca pe noul ambalaj să figureze steagul Americii în locul celor 3 culori care ne reprezintă steagul românesc. Uluitor... O nouă strategie de marketing? Ne vindem identitatea pentru un nou brand? Pentru unul american? Cât de trist. Ce mai rămâne din spiritul naţional? Nici măcar ambalajul. Ce e şi mai înspăimântător? Următorul spot publicitar. Cât de ieftin ne vindem…


.

luni, 4 octombrie 2010

Stânga sau dreapta?

Conceptul s-a născut din modalitatea prin care s-a adoptat o decizie majoră în cadrul Adunării Constituante a Franţei, în anul 1789. Ideea simplificării procedurii de numărare a voturilor, a făcut ca adepţii conservării prerogativelor regelui să se aşeze în dreapta Preşedintelui Adunării, în timp ce adversarii lor s-au aşezat în stânga.
.
Stânga
Încă de la început, stânga a fost asociată ideii de transformare, făcea apel la modernizare, la progres. Stânga contesta ordinea socială existentă la acea dată, luptându-se pentru schimbare. Adepţii stângii se inspirau din concepţiile filosofice ale perioadei iluministe (Locke, Montesquieu, Rousseau), conform cărora omul este, prin natura sa, bun, perfectibil, însă sistemul în care trăieşte nu îi este favorabil. La sfârşitul sec. IXX, zona stângă a spectrului politic a fost ocupată de partide din familia socialistă. Valorile care i se atribuie în prezent stângii sunt: reforma, dreptatea socială, egalitatea, libertatea.
.
Dreapta
Adepţii dreptei au fost cei ai susţinerii status-quo-ului, făcând apel la tradiţie, ordine, morală. Contrar viziunii optimiste a stângii, dreapta are o viziune mai pesimistă asupra naturii umane şi, fără să considere că omul este neapărat rău, pleacă de la ideea că ceea ce este rău în interiorul său constituie o primejdie permanentă. Ideile care i se atribuie în prezent dreptei sunt cele de ordine, morală, credinţă, familie, iar liberalismul este considerat principalul exponent al dreptei.
.
Tu pentru ce optezi?
.

marți, 28 septembrie 2010

How would you change the world?


Nowadays, change is not a friendly word. Probably, when we say “change” we think at the new things, at the activities we don’t agree with or we don’t enjoy doing, but we have or we must do it on whether the change is an external one or a moral one. On the other hand, change is just to make things easier and faster. We need to change for a better life.

First of all, it is important for everybody to be tought to discover, see and be able to use all the opportunities life offers. To look at ourselves, our daily actions, our feelings, especially our motivations from this point of view, we can at once know what we should do. If we bring a willingness to make that change or changes, life can turn from one of dull neutrality to one of intense joy.

Secondly, each country or region has its own and it is necessary to preserve them in order to exhibit cultural diversity to the future generation. As to the last point, since we have more chances of advanced cultural diversity, we can also have more opportunities of making a change. “It's not that some people have willpower and some don't. It's that some people are ready to change and others are not."
James Gordon

In conclusion, people have the power to decide what to do with their lives. Our society is evolving from day to day, from century to century, allowing people to have a good life and helping them with solutions such as responsibility, attitude, decision and the list may as well continue.
.
I pass this question: “How would you change the world?” to
Alexandra Puşcaşu, Mihaela Popa and Sabina Gavriloaiei.
.
Thank you
Dragoş for this challenge!
.

duminică, 19 septembrie 2010

25 septembrie - Fapte, nu vorbe!


"Let's Do It, Romania!" - Curăţenie în toată ţara, într-o singură zi!
Site: http://www.letsdoitromania.ro/

.

Date de contact voluntari persoane fizice:

Elena Ungureanu - elena.ungureanu@letsdoitromania.ro


Date de contact voluntari persoane juridice:

Alexandra Botez - alexandra.botez@letsdoitromania.ro


Date de contact voluntari observatori:

Adrian-Mihai Butnariu adibutnariu@yahoo.com


Te aşteptăm cu drag să te alături celui mai mare proiect social organizat la nivel naţional!


Let's Do It!


Străpunşi în visuri!

sâmbătă, 11 septembrie 2010

Reflecţiile unei maimuţe

Notă:
Materialul de mai jos l-am primit prin intermediul poştei electronice şi se vrea, alături de alte numeroase iniţiative, să fie un semnal de alarmă pentru degradarea continuă a omului. Vă rog să citiţi cu atenţie pentru că avem multe lucruri de învăţat din "Reflecţiile unei maimuţe".


Odată, o maimuţă din neamul Anecdotic,
Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic,
A zis: Atenţiune! Sunt foarte afectată!
Tot circulă o vorbă, deloc adevărată
Că omul ar descinde din buna noastră rasă.
Ba chiar ideea asta îmi pare odioasă!
Şi, zău, savantul Darwin, tot neamul ni-l jigneşte
Când spune cum că omul cu noi se înrudeşte!
Aţi pomenit vreodată divorţuri printre noi?
Copii lăsaţi pe drumuri sau arme de război?
Am inventat, noi, cipuri şi alte drăcării?
Însemne sataniste, otrăvuri, şmecherii?
Văzut-aţi pe vreunul, retras în jungla deasă,
Ca să scornească arma distrugerii în masă?
Tot ce lăsăm în urmă, când mai sărbătorim,
E biodegradabil. Natura o-ngrijim.
Iar omul otrăveşte, în fiecare zi,
Păduri, câmpii, şi ape, şi zările-azurii ...
N-avem starlete porno sau dive-travestiţi,
Şi, orişice s-ar zice, nu suntem troglodiţi!
Cine-a văzut în hoardă la noi bolnavi mintali,
Drogaţi, lacomi de sânge sau homosexuali,
Escroci, bandiţi, gherile sau vreo tutungerie?
În neamul nostru nobil nu vezi aşa prostie!
Noi n-avem mafii crude în stirpea noastră-aleasă,
Nici terorişti, nici dogme, nici luptele de clasă.
Cât am bătut eu jungla, scuzaţi, n-am observat
În obştea maimuţească vreun cocotier privat.
Urmând calea cea buna şi, evident, corectă,
Adolescenţii noştri părinţii şi-i respectă.
În ierarhia noastră, cum e firesc şi drept,
Devine şef acela viteaz, agil, deştept,
Capabil viaţa obştei s-o ţină, s-o păzească,
De rele şi primejdii turma să şi-o ferească ...
Adesea şeful nostru îşi riscă mândra blană,
Ca turmei să-i găsească loc de dormit şi hrană.
Pe când, priviţi ! La oameni, ferească Domnul Sfânt,
Şefi sunt cei fără suflet şi fără de cuvânt,
Corupţi, vicleni, jigodii, cu gura cât mai mare,
Nebuni după putere şi după bunăstare!
De turma lor n-au grijă nici cât un bob de mei,
Contează doar averea şi înmulţirea ei.
Nu veţi vedea vreodată, cât soarele şi luna,
O minte de maimuţă dospind în ea minciuna.
La om, tot ce înseamnă minciună, intrigi, ură,
Sunt legi de referinţă, a doua lui natură.
Chiar dac-aş fi silită de vreun laborator,
N-aş deveni vreun Iuda ori vreun informator...
Şi iată înc-un lucru din lumea mea, frumos:
La noi nu se întâmplă război religios,
Nici sfinte inchiziţii, nici libertăţi în lanţuri,
Nici chefuri după care să ne culcăm prin şanţuri,
Nici ordine mondială, şi nici naţionalism,
Şi nici vreo îndoială ce-aduce a ateism ...
E-adevărat că omul, acest biped gunoi,
Arată ca maimuţa, dar n-a descins din noi!
.

miercuri, 8 septembrie 2010

Cuvinte inteligente

"Femeile sunt precum merele neculese. Cele mai bune sunt în vârful pomului. Majoritatea bărbaţilor nu vor să se întindă după cele bune fiindcă se tem să nu cadă şi să se rănească. Preferă, în schimb, merele căzute pe jos, care nu sunt la fel de bune, dar sunt uşor de luat. Merele din vârful pomului se gândesc că este ceva în neregulă cu ele, când, de fapt, sunt extraordinare. Trebuie numai să aştepte să apară bărbatul potrivit, care să fie suficient de curajos să urce până în vârful pomului." [Sigmund Freud]
.
*Sigmund Freud (n. 6 mai 1856, Freiberg, astăzi Pribor/Republica Cehă – d. 23 septembrie 1939, Londra) a fost un medic neuropsihiatru evreu austriac, fondator al şcolii psihologice de psihanaliză.
.
Nota Bene (lat: ia aminte!) "Studiul femeii mi s-a părut întotdeauna mai interesant decât al bărbatului, fiindcă la bărbaţi faci înconjurul faptelor, şi faptele sunt rareori prea interesante, pe când femeia are o rezervă bogată de material sufletesc, în căutarea căruia poţi pleca într-o aventuroasă cercetare, plină de surprize."
(Hortensia Papadat-Bengescu, "Femei, între ele (Ochii)")
.

duminică, 5 septembrie 2010

Iubirii

Iubirii

Cad în genunchi şi-ţi mulţumesc, iubire,
pentru aceste zilnice semnale
şi voci ale mărinimiei tale
cu care-mi umpli sufletu-n neştire.

Cad în genunchi şi-ţi mulţumesc, iubire,
pentru înaltul pact care ne uneşte.
Timbrat de-a fericirii stea subţire,
- şi-ţi mulţumesc şi pentru desnădejde.

~Nina Cassian~

Din volumul “Spectacol în aer liber – o altă monografie a dragostei”, Editura Albatros, 1961

vineri, 3 septembrie 2010

Limbajul de lemn

"În vremuri ale minciunii universale, a spune adevărul este un act revoluţionar."
George Orwell

Limba de lemn (sau limbajul de lemn) este un termen lingvistic care desemnează limba utilizată de oficialităţile regimurilor comuniste. Termenul traduce expresia franceză "langue de bois".


Această sintagmă, "limbaj de lemn" se referă în general la construcţiile bombastice, pline de formă dar cu foarte puţin sau total lipsite de fond. Practic, este o combinaţie de clişee plus lipsă de consistenţă a cuvintelor, dând naştere în final, de multe ori, la construcţii complicate care nu înseamnă absolut nimic sau prea puţin comparativ cu efortul de a le spune. Recent, am urmărit o emisiune cu tentă politică, emisiune la care cuvintele erau geniale, super extra mega bombastice, dar total lipsite de consistenţă. Ori, în genere, românul nostru rămâne eclipsat de fiecare dată când urmăreşte şi ascultă astfel de emisiuni, chiar dacă ceea ce încearcă să se explice nu are nimic concret în structura sa. Pentru mine, limbajul de lemn echivalează cu două sintagme „gargara politicienilor” sau „arta de a duce lumea cu zăhărelul”. De exemplu, în această frază a unui politician (peste care am dat din întâmplare pe net), „indiferent cum, într-un final, primordialitatea lui a şti politic şi social, care nu înseamnă un glotosocietarism, îsi va desemna predictibilitatea, şi-n consecinţă echilibrul, între a fi şi a avea.”, care e mesajul, ideea pe care doreşte să o exprime? De curiozitate, am căutat în DEX cuvântul “glotosocietarism” să văd ce înseamnă. Mirarea a fost şi mai mare când am descoperit că nici măcar nu există acest cuvânt. Asta ne demonstrează ce caricaturi de politicieni avem. Şi nu este numai cazul acesta. Perlele pot fi scoase şi arătate oricând, că din păcate are balta peşte...!


Ceea mai bună analiză a acestui aspect, a limbajului de lemn am găsit-o în cartea lui Andrei Pleşu, "Chipuri şi măşti ale tranziţiei", în care este surprins uluitor de bine definiţia acestei expresii:

"Se numeşte ”limbaj de lemn” o specie a limbajului din care vorbitorul e absent. Întrucât şi mesajul şi formularea lui sunt integral previzibile, „emiţătorul” nu mai e decât un loc de pasaj, un instrument acefal, care nu participă la ceea ce emite. Proliferarea limbajului de lemn semnalează o multiplă şi ireversibilă necroză: cuvintele se usucă, ideile îngheaţă, oamenii împietresc. Faptul de a comunica îşi pierde sensul, exerciţiul gândirii e suspendat. Efectul e, simultan, comic şi înfiorător: viaţa cade în stereotipie, microfonul îl devorează pe orator, scena îşi înghite actorii. Limbajul de lemn e expresia „obiectului” din noi, discursul acelei părţi din alcătuirea noastră în care s-a instalat moartea. Campionii limbajului de lemn nu mai trăiesc în fiinţa limbii, ci în spectrul ei: strecuraţi furtiv în corpul neînsufleţit al cuvintelor, ei adoptă parodic o gesticulaţie pentru care nu au substanţă; cuvântul, această apoteoză a substanţei, devine impersonal." (Andrei Pleşu, Chipuri şi măşti ale tranziţiei, Humanitas, 1996, p.324-325)

Aşadar, nouă ne rămâne datoria de a face diferenţa între aparenţă şi esenţă, între ceea ce este şi ceea ce vor să ne arate că ar fi, între formă şi fond, pentru a nu ne lăsa înşelaţi de cultura lor, gene-rară, sau gene-roasă, numai nu generală.

miercuri, 1 septembrie 2010

Emoţie de toamnă

"A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta".
(Nichita Stănescu, "Emoţie de toamnă")
.
Versurile de mai jos mi-au trezit o sete nemaipomenită de toamnă! Fiecare frunzuliţă aurie aşezată cu atâta talent şi iscusinţă pe rândurile acestei poezii tomnatice ne anunţă că e timp de iubiri înfrigurate şi de poezii spuse cu glas înduioşat.
.
Cântec în doi
~ Lucian Blaga~
.
Şi vine toamna iar'
ca dup-un psalm aminul.
Doi suntem gata să gustăm
cu miere-amestecat veninul.
.
Doi suntem gata s-ajutăm
brânduşile ardorii
să înflorească iar' în noi
şi-n toamna-aceasta de apoi.
.
Doi suntem, când cu umbra lor
ne împresoară-n lume norii.
Ce gânduri are soarele cu noi -
-nu ştim, dar suntem doi.
.

luni, 30 august 2010

Piţipoanca şi manelistul, modele sociale?



Ce reprezintă modelul în societatea actuală? Cum percepem valoarea? Mai există aşa ceva? La aceste întrebări am încercat să dau un răspuns, dar de fiecare dată am avut impresia că ceva lipseşte din răspunsul meu. De ce? Pentru că la noi, în prezentul nostru, valoarea echivalează cu non-valoarea, omul bun e luat de prost (să vorbim pe româneşte), omul care are talent nu este valorificat, omul care munceşte nu este egal cu omul care "se descurcă", etc, etc, etc. Am atâtea exemple în minte! Mi-e lehamite numai când mă gândesc. Dar nu e de speriat, să nu uităm totuşi că noi trăim într-o societate cu adevărate "prinţipuri", societate în care pentru a "trăi bine!" trebuie să mori de foame, o societate în care elita politică e "sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire".

Citind nişte articole, am dat de postarea unui bun coleg şi prieten, Rareş, care încerca să desluşească această întrebare şi iată ce afirma: "Întrebarea a apărut brusc, în timp ce tastam pe Google cuvântul "Florin" (doream să adaug Piersic). M-am izbit de o realitate la care cu greu m-aş fi gândit: primul rezultat a fost Florin Salam. Şi al doilea, şi al treilea, chiar şi al cincilea. Maestrul Piersic era abia al şaselea în "ierarhia" căutărilor pe Google după cuvântul "Florin", cu peste 128.000 de rezultate. De aproape opt ori mai puţine decât cântăreţul de manele Florin Salam." Uluitor! Deci, cum definim şi apreciem valoarea?

Adriana Bahmuţeanu, jurnalista de monden susţine cu tărie că "în România numai piţipoancele ajung vedete", criteriul de selecţie fiind unul foarte simplu şi bazat pe "teoria celor trei S - sex, scandal şi sânge".

Stau şi mă întreb cine este fondatorul acestei teorii? Aş vrea să-i transmit că teoria sa nu este validă. Cu sex, scandal şi sânge nu devii vedetă, nu devii model, nicidecum "valoare". Cu teoria celor trei S, dacă o aplici, nu poţi decât să demonstrezi incultura, prostul gust şi lipsa bunului simţ. Trebuie să nu uităm că în toată această cacealma a vedetismului, trăim şi noi, omuleţii de zi cu zi, noi cei care ştim că se poate trăi frumos şi fără să fii vedetă! Să încercăm să vedem valoarea acolo unde este şi să nu ne pierdem in bâlciul non-valorii. Să schimbăm cei trei S şi să-i înlocuim cu suflet, speranţă şi satisfacţie. Să le demonstrăm că frumosul înseamnă un mod special de a privi iar noi putem fi vedete pentru cei dragi nouă. Să încercăm prin exemplul personal să schimbăm aspectul acestei societăţi aflate "în derivă....spre nicăieri".

marți, 24 august 2010

Muzeul "Popa" din Târpeşti


Săptămâna trecută, paşii m-au îndreptat spre ţinutul Neamţului, acolo unde vizitatorii sunt aşteptaţi cu un tezaur natural şi istoric aparte, cu o concentraţie imensă de mănăstiri pe kilometrul pătrat şi cu unele dintre cele mai interesante case memoriale din ţară. Deşi am mers frecvent la Neamţ (deoarece am nişte rude acolo), este pentru prima dată când am vizitat impresionantul muzeu din Târpeşti, “Muzeul Popa”. Am rămas uimită de splendoarea şi importanţa celor peste 3000 de exponate şi tind să afirm că este unul dintre cele mai interesante instituţii muzeografice din ţară.


De ce?
Cele peste 3000 de exponate, câte numără astăzi colecţiile sale, se grupează în următoarele fonduri distincte:
1. Mărturii arheologice, rezultate din săpăturile organizate la Institutul Arheologic din Bucureşti şi Muzeul de Istorie din Piatra Neamţ, în localitate şi alte zone învecinate;
2. Colecţia numismatică ce cuprinde de la piese antice, la piese actuale, româneşti şi străine;
3. Colecţia de etnografie locală, ce conţine obiecte utilitare, decorative şi piese de port popular specific zonei;
4. Colecţia de icoane şi obiecte de cult;
5. Colecţia de pictură naivă românească;
6. Colecţia de sculptură naivă, ce cuprinde o parte din lucrările realizate în decursul anilor de catre Neculai Popa.



Muzeul stârneşte interesul şi admiraţia numeroşilor vizitatori, care îi trec pragul, fiind deopotrivă punct turistic dar şi obiectiv de cercetare pentru specialiştii în domeniu.


Cine este Neculai Popa?
Neculai Popa este un sculptor popular veritabil, un creator cu mari calităţi, ce-şi manifestă talentul cioplind, în special în anotimpurile prielnice, bucăţi de piatră (gresie) pe care le procură din satele de munte din vecinătate.
Folosind forma pietrei pe care o ciopleşte, renunţând la asemănarea mimetică, la conformitatea absolută cu natura, în favoarea expresiei, el se menţine totuşi în limitele unor reprezentări plastice în care se recunoaşte neapărat modelul. Deseori forma pietrei îi sugerează subiectul, stimulându-i bogata imaginaţie.
Din rândul artiştilor populari contemporani Neculai Popa se vădeşte a fi creatorul cu cele mai multe preocupări, gama pasiunilor sale trecând de la teatrul folcloric, pâna la sculptura în piatră şi lemn.




Părere personală?
Este un muzeu cu o inegalabilă valoare, situat într-o zonă a ţării în care parcă ai impresia că timpul are răbdare nesfârşită cu oamenii şi că totul se rezumă la un singur cuvânt: „folclor”. Spre plecare, mi-am cumpărat şi o carte scrisă de Neculai Popa, cu o dedicaţie personală din partea acestui creator popular, carte intitulată „Lumea satului de altădată”. Printre rândurile sale am regăsit farmecul satului românesc şi a tradiţiilor româneşti. Este o carte pe care o citeşti cu bucurie în suflet şi optmism, deoarece „Au fost datini de tot felul, pentru noi şi pentru ţară, / Care-nveseleau poporul ca o zi de primăvară”.


Aşadar, daca veţi avea ocazia să treceţi prin imprejurimile Neamţului, nu ocoliţi acest minunat loc. Veţi descoperi un izvor plin de istorie, folclor, tradiţii populare şi obiecte de cult, într-un cadru natural mirific.

marți, 17 august 2010

Ars longa, vita brevis!

Sonet
- Radu Stanca-
.
Spuneai că niciodată n-o să piară
Acel minut - şi totuşi a pierit,
Aşa încât mi-am zis că o sa moară
Şi dragostea - dar, vezi, ea n-a murit.
.
Şi chiar dac-ar mai trece înc-o seară
Şi multe alte-apoi, în şir sporit,
Iubirea, ea, nicicând n-o să dispară.
Va dăinui-ntre noi la nesfârşit.
.
De-aceea pune-ţi mâinile pe poale
Şi-asteaptă-mă sub geamurile tale.
Eu voi veni cu tainice cununi.
.
Şi amândoi, căutând desăvârşirea,
Vom învăţa-mpreună că iubirea-i
Cea mai puternică din slăbiciuni...
.

sâmbătă, 14 august 2010

România de vânzare!


Are prob­leme cu ali­menta­rea, o mică defec­ţiune la mecan­is­mul de direc­ţie, că nu ţine linia dreaptă, şi merge cam înfrânată. Cutia de viteze e blo­cată în marşarier. Este înma­tric­u­lată în Europa, cu numere provi­zorii, se mai poate cir­cula cu ea maxim o lună.

Istoric: Este fab­ri­cată acum 2000 de ani, sub licenţă română. A fost avari­ată în repetate rânduri. Prima dată a fost con­dusă de nişte ciobani, acum de alţii. A fost reparată numai cu piese sec­ond hand, aduse de pe la turci. O perioadă a fost con­dusă bine de niste nemţi, Carol I şi Ferdinand, dar apoi a căzut iarăşi pe mâna unor conducători care au băgat-o prin toate gropile. Exte­ri­orul a fost vop­sit în 1989, dar inte­ri­orul este încă plin de rug­ină. A mai avut câteva reparaţii cap­i­tale, în 1600, 1859 şi 1918, dar a mai pier­dut o parte din piese.

Com­bi­naţii: Predau leasin­gul, mai sunt de plată la ea câteva zeci de rate FMI. Accept şi variante de schimb cu o ţară sim­i­lară din Africa, oricât de mică ar fi, dar să funcţioneze.

De ce o vând: Sin­cer să fiu, o vând că m-a lăsat în drum şi nu mă pri­cep la ea. Plus că îmi consumă cam mult, şi ca s-o repar mă costă cât nu face. Oricum, eu n-am per­mis de con­duc­ere pen­tru cat­e­go­ria asta de ţară, aşa că, din partea mea, să o con­d­ucă cine s-o pri­cepe. Dacă nu o vrea nimeni, o dezmem­brez şi o vând pe butuci. E păcat totuşi de ea, vă spun! Sper să o ia cineva care ştie să o aprecieze.

* sursa http://www.facebook.com/

joi, 12 august 2010

Am împlinit un an în lumea Bloggerilor!

Trebuie să precizez faptul că nu mi-am imaginat că activitatea unui Blogger poate fi aşa de interesantă şi productivă în acelaşi timp. Prin intermediul lui am avut oportunitatea de a-mi exprima ideile, de a împărtăşi cu ceilalţi puncte de vedere diferite, de a mă face remarcată prin opiniile exprimate.
.
Vreau să mulţumesc celor care mi-au vizitat blogul, celor care mi-au dat pe parcursul acestui an feed-back-uri contructive şi celor care mi s-au alăturat în desluşirea ideilor. Cred că rezultatul activităţii mele îşi capătă concretizarea în cele 63 de postări şi peste 7800 de vizualizări. Postările care mi-au adus critici şi dezbateri intense după publicarea lor au fost To be or not to be fumător şi Feminismul într-o lume a bărbaţilor.
.
Vă mulţumesc şi staţi aproape pentru că activitatea acestui blog va urma!
Ţin să închei postarea cu aceleaşi urări pe care acum un an le-am notat în prima postare a acestui blog, în Arta succesului şi pe care sper să le pot nota şi peste un an, şi peste doi, şi mai departe!
.
Mult succes vă urează,
un om care se vrea împlinit! :)
.

marți, 10 august 2010

“Haina face omul” sau “omul face haina”?

Cred că o haină vorbeşte foarte mult despre omul care o poartă, însă nu-l poate face niciodată om! .”
.
Îmi aduc aminte de cuvintele profesoarei mele de engleza din liceu care era buimăcită de trendurile pe care le vedea prin curtea şcolii, şi ne zicea des că “valoarea şi inteligenţa nu stau în piercinguri şi decolteuri, măi fetelor” (vorbea la feminin pentru că nu aveam decât un băiat în grupă la începători, cantitate neglijabilă. (sper sa nu citeşti postarea Răzvă :D). Câtă dreptate avea, chiar dacă atunci nu tâlcuiam prea atent aceste cuvinte. Într-adevăr e important “ambalajul” pentru că el atrage, el face toată “publicitatea” produsului, dar ce folos dacă ambalajul ascunde un produs de proastă calitate?
.

.

Eu personal, admir persoanele care au curajul să facă o impresie bună prin ceea ce sunt, prin calitatea produsului şi nu a ambalajului. Admir persoanele care reuşesc să iasă din tiparul obişnuinţei şi se impun ca persoane prin caracter şi prin modul lor de a fi. Admir oamenii care ştiu că omul dă valoare la tot ce atinge - fie haină, obiect material sau - de ce nu - alţi oameni, şi nu invers.

.

vineri, 6 august 2010

Timpul liber este ocupat?

Paradoxul prezentului meu. Da! Astăzi îmi zice Florin că “am mai intrat pe blogul tău şi nimic, nicio postare, ai lăsat-o cam moale cu scrisul. Înainte publicai mai des”. Ieri, vorbind la telefon cu Dana, prietena mea cea mai bună, nu înţelegeam de ce îmi răspundea telegrafic, doar prin da şi nu, ea care de obicei vorbeşte cu debit în exprimare (era tristă că nu mai vorbim ca înainte), tot ieri o colegă mi-a atras atenţia că nu i-am terminat o planşă pe care i-am zis că i-o voi da săptămâna aceasta (deşi săptămâna nu e terminată încă), plus alte critici. Dilema mea existenţială în acest moment e: “Cum să împaci şi capra şi varza?” La toate acestea se adaugă o remarcă a colegei mele, Livia, care îmi zice, printre altele “Mi se pare aşa interesantă viaţa ta”.
.

Interesantă sau nu, cert e că eu am mulţumirea lucrului bine făcut şi a timpului chibzuit. Am avut 2 săptămâni foarte încărcate, cu un program foarte bine pus la punct şi o activitate intensă. Şi mai mult decât sigur, rezultatele vor veni în curând. Şi nu este nevoie să ştie stânga ce face dreapta, este suficient să ştiu eu şi să am încredere în mine. Aş vrea să mai adaug faptul că atunci când cineva ţine la tine şi ştii asta, nu trebuie niciodată să te îndoieşti, ci să te bucuri că îţi este aproape. Şi ca să închei într-un stil apoftegmatic, vreau să subliniez faptul că: “Avem timp pentru toate”.
.

marți, 27 iulie 2010

Iuvenum ritu florent / Tinerii capătă vlagă


În ritmul clocotitor al vieţii actuale, este mai presus de orice ca printre noi, tinerii, să strălucească speranţa în viitor şi să nu ne lăsăm curajul să slăbească sau să piară. Pătrunderea tot mai accentuată a haosului în sferele vieţii cotidiene, primatul non-valorii, organizarea vieţii după legea talionului “ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte”, ne determină să reflectăm cu atenţie asupra societăţii şi a valorilor ei.

Prin intermediul Revistei IUVENTA dorim să facem un pas spre revigorarea şi rearanjarea acestui sistem de valori în rândul tinerilor şi spre construirea viitorului societăţii în care trăim. Revista este destinată tuturor celor care au un cuvânt de spus şi care cred că împreună suntem capabili să reuşim. Dacă te afli printre tinerii care pledează pentru moderaţie, stabilitate şi cultură, nu ezita să ni te alături! Trimite-ne un articol cu gândurile tale la adresa de e-mail revista.iuventa@gmail.com însoţit de datele personale şi de contact. Fă-ţi vocea auzită!
.
Elena Ungureanu

vineri, 23 iulie 2010

Let's do it Romania!

Noi suntem echipa care va coordona acest proiect în judeţul Iaşi :
1. Dragoş-Andrei Preutescu - coordonator proiect Let's do it Romania Iaşi
2. Lucian Gajora - Verificator cartare
3. Andrei Apetrei - Voluntari cartare
4. Elena Ungureanu - Coordonator voluntari


Scopul proiectului
Doar pentru că te muţi cu 2 metri mai departe de o grămadă de gunoi când ieşi la picnic, asta nu înseamnă că mizeria nu mai e acolo. Doar pentru că alegi să te uiţi în altă parte, asta nu înseamnă că în apele râului care îţi alimentează oraşul cu apă potabilă nu plutesc zeci de mii de PET-uri şi pungi. Doar pentru că nu fotografiezi şi munţii de gunoaie când pleci în vacanţă, asta nu înseamnă că ei nu erau acolo.


Ce-ar fi să schimbăm foaia? Ce-ar fi să ne notăm în calendar o dată importantă pentru fiecare dintre noi: aceea în care sute de mii de români au spus ”Stop!” şi şi-au curăţat ţara de PET-uri, pungi şi hârtii lăsate de alţii, purtate de vânt şi apă în cele mai frumoase locuri din România? Nu ne permitem să ne cumpărăm o ţară mai curată, şi nici nu am avea cum, dar putem să o curăţăm noi! Într-o singură zi s-o curăţăm pe toată! Să ne mândrim din ziua următoare că avem o ţară curată, că am scris istorie, că am acţionat împreună măcar pentru o zi!

Copiii tăi te vor întreba dacă ai fost şi tu unul dintre voluntarii „Let’s Do It, Romania!”. O să-i spui că da, că ai fost şi tu unul dintre cei care au schimbat într-o singură zi felul în care arată o ţară, sau că era ceva interesant la TV şi ai stat acasă? Nu rata şansa de a-ţi schimba ţara!

Prin acest proiect ne propunem curăţarea mormanelor de gunoi din arealele naturale ale ţării, într-o singură zi. Mormanele de gunoi pe care le vom identifica şi curăţa în cadrul acestei campanii sunt gunoaiele aruncate de către cetăţeni (fie ei localnici sau turişti) în areale naturale. În mormanele de gunoi nu se includ zonele în care au fost transportate deşeuri cu utilaje şi depozitate sistematic (acestea fiind gropi de gunoi ilegale). Arealele naturale curăţate pot fi atât pe uscat, cât şi pe apă.

Sursa:
http://letsdoitromaniaiasi.blogspot.com/
www.letsdoitromania.ro

Şi tu poţi fi voluntar în cadrul proiectului. Implică-te!