luni, 12 iulie 2010

Sufletul românesc

Căutând prin casă o carte de care aveam nevoie, am dat din întâmplare peste caietul meu de limba română din clasa a 10-a. Răsfoindu-l, m-am oprit la un eseu făcut de mine, intitulat “Sufletul românesc”, eseu care mi-a trebuit din câte îmi aduc aminte la Blaga, la analiza modelului cultural românesc.

Astăzi, dacă ar fi trebuit să fac un eseu cu aceeaşi temă, aş mai fi încheiat oare cu aceste cuvinte: “să fim mândrii că suntem români!“ ?


Sufletul românesc

Sufletul românesc… o multitudine de contraste, de ritualuri, de concepţii… un buchet de idei, de sentimente care se confruntă cu provocările modernităţii, iar rezultatul acestei confruntări se speră a fi o sinteză eficientă, o soluţie de supravieţuire în “mentalitatea mondială”. Constantin Noica identifică în gândirea românilor o forma de resemnare pe care o numea măsură, dată de credinţa că “noi nu stăpânim lumea, nici nu o salvăm, pentru că avem un cuget neînţelegător în faţa firii”. Vor ieşi românii din acest şir de critici pesimiste de care aminteşte Constantin Noica?

Răspunsul nu lasă prea multe alternative. Lumea de astăzi şi cea viitoare mai ales, caracterizată printr-o dinamică fără precedent nu are prea multă răbdare cu ea însăşi, cu atât mai puţin cu cei care nu-i înţeleg filosofia. Marea majoritate a românilor sunt obligaţi să se “adapteze” în condiţiile declinului generalizat, iar aceasta luptă pentru supravieţuire provoacă mutaţii profunde şi de durată în mentalităţi. Aceste mutaţii apar ca evidenţe mai ales după 1989, când România revine în rândul naţiunilor democratice. Aceasta “revenire”, dacă îi putem spune aşa, a fost, este şi va fi probabil un proces dificil, dureros şi de durată.

Lucian Blaga vorbeşte în opera sa despre o spiritualitate românească perfect distinctă de a celorlaţi, în contrast cu modelele occidentale, mai ales. Trăsăturile “sufletului românesc” corespund unui cadru geografic bine definit, al cărui element central este plaiul. Există, în opinia gânditorului sus amintit “o matrice stilistică inalienabilă a duhului nostru etnic”. Tradiţia românească este mai deschisă decât cea a occidentalilor, fiind de natură “mai invizibilă”, imposibil de afirmat altfel decât metaforic şi metafizic.

Mircea Vulcănescu atribuie “omului românesc” şapte dimensiuni fundamentale specifice: “nu există nefiinţă, nu exista imposibilitate absolută, nu există alternative, nu există imperative, nu există iremediabil, nu există uşurinţă în faţa vieţii, nu există lipsă de teamă în faţa morţii.”
.
În general, analiza sufletului românesc este centrată pe problematica omului faţă de fiinţa complexă şi feerică din viziunea noastră, perspectivă neopozitivistă a lumii occidentale cu “uitarea ei de fiinţă sau alteori chiar cu reconsiderarea fiinţei în alte filosofii, cu un aer de sărăcie”.
.
Pentru a conchide, voi aminti cuvintele lui Bogdan Petriceicu Haşdeu, care spun că: “Moldova, Transilvania, Muntenia, nu există pe faţa pământului; există o singură Românie, există un singur corp şi un singur suflet, în care toţi nervii şi toate suspinele vibrează unul către altul”. Să preţuim aceste cuvinte şi să fim mândrii că suntem români!
.

31 de comentarii:

  1. Categoric ca trebuie sa fim mandri.Dar pana la a fi mandri trebuie sa ne intelegem, iar aici trebuie sa ne ajutam singuri.
    Romania este o tara cu istorie in Europa, doar ca noi nu ne dam seama.;)

    RăspundețiȘtergere
  2. Dragos, ce-mi place "categoric"-ul asta cu care ai inceput comentariul. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Nop. E cuvantul potrivit la locul potrivit!;)

    RăspundețiȘtergere
  4. Pentru o notă mare la limba română eseul pare perfect... pentru a prezenta realitatea ( şi atunci şi acum, nu prea merge ) ... nu cred că mai există patriotism. 2010 a şters probabil din minţile tuturor românilor acest cuvânt ( şi nu cred că trebuie să mai intru în detalii, deoarece vă daţi seama la ce fac aluzie ). Poate atunci când ai scris acest eseu lucrurile erau mai bune (eu unul nu sunt deloc mândru că sunt român, n-am fost şi nici nu voi fi vreodată ) pentru că aşa sunt eu, indiferent cu cei care sunt indiferenţi cu mine ... Oricum predicţia mea este că în maxim 20 de ani România va fi un stat amanetat, aşa că eu zic că trebuie să ne găsim mai repede destinaţii mai interesante (poate ceva exotic) ...
    Frumos eseul, dar simţeam nevoia să dau acest comment, care poate nu e la fel de frumos ca eseul, dar e real ...
    Hai să calculăm puţin, în ce an ai scris eseul? 2006?

    RăspundețiȘtergere
  5. Florin m-am speriat cand am vazut comentariul tau asa de lung. Inainte de toate sa-ti zic un secret. Nu am citit eseul in clasa. Tin minte perfect, aveam o profa care te nota la sange, probabil ea nu ar fi zis la fel, ca e un eseu frumos, ar fi zis "acceptabil" sau "se poate si mai bine documentat":p

    Cand raspundeam la ora la ea pai trebuia sa ma simt eu pregatita bine si apoi indrazneam sa-mi argumentez tema de ce asa si nu asa (asta bineinteles in cazul in care vroiai 10:P)

    Iar in ceea ce priveste faptul ca "nu cred că mai există patriotism", imi permit sa te contrazic. Exista, dar nu e cautat; exista, dar nu e apreciat; exista, dar nu stim ce sa facem cu el... exista;)!

    RăspundețiȘtergere
  6. Tin sa te contrazic si eu Florin.Patriotism exista oriunde, mai ales la noi.Problema e ca istoria noastra e foarte "amestecata", au avut unii grija sa faca asta.Cand iti cunosti mai ales istoria stii cine esti, de unde vii si iti garantez ca ai avea de ce sa fii mandru de Romania.E dificil acum, dar asa e peste tot.Te asigur ca asta se intampla si in alte tari din Europa, dar totusi marile culturi rezista, iar Romania este o mare cultura, pb e sa o scoatem la lumina ;)

    RăspundețiȘtergere
  7. ok acum scriu eu :))
    1. nu ne cunoastem deloc istoria ... am vazut la televizor ca elevii de clasa a 12-a de la BAC nu stiau nici macar in ce perioada a trait Stefan cel Mare, ceva mai amplu e deja prea complicat...
    2. consider ca patriotismul a disparut deoarece acum ne uram tara, nu o iubim... eu inteleg ca ar trebui sa uram conducerea nu tara in care locuim, dar din pacate cei mai multi o abandoneaza ... de ce ? e simplu, ca sa nu moara aici de foame ...

    RăspundețiȘtergere
  8. "Deoarece ne uram tara", cine? Tu... Eu iubesc Romanica mea...:)

    RăspundețiȘtergere
  9. Da, asa este Florin.Unii mor de foame, altii o duc prea bine.Pe conducatori intodeauna ii vom urâ penrtu ca ei nu au nicio legatura cu tara.Ei fac alte "chestii", oricare ar fi ei.

    RăspundețiȘtergere
  10. @ Dragos : conducatorii amaneteaza tara ...

    RăspundețiȘtergere
  11. Elena, poti sa ne spui de ce iubesti Romania?ar fi interesant.:)

    RăspundețiȘtergere
  12. =)))) abia astept sa auzim "de ce iubesti romania" chiar ca va fi interesant

    RăspundețiȘtergere
  13. As scrie mult si argumentat la "De ce iubesc eu Romania". Dar iata un citat. Dupa ce il cititi cu atentie, puteti sa-mi ziceti ca voi nu iubiti Romania? Nu cred...

    "Ţara noastră este un rai pe pământ. Avem ca bogăţii câmpii mănoase, munţi, ape, mare, codri şi păduri seculare, subsol bogat în tot ce vrei:aur, uraniu, petrol, gaze, ape minerale etc. dar nu ele constitue avuţia noastră cea mai mare, ci poporul minunat al acestei ţări. Toate acestea reprezintă motivul pentru care mulţi o doresc şi râvnesc la ea de două mii de ani". (Ioan Pop de Popa)

    RăspundețiȘtergere
  14. bla bla bla
    avem TVA
    avem impozit pe pensii
    avem salarii de nimic
    si sute de mii de someri
    avem un mare NIMIC ;:)
    tot mai iubesti romania ?

    RăspundețiȘtergere
  15. Avem şi de astea, corect. Dar între "bla, bla-urile" de care vorbeşti tu şi frumuseţea tării şi a poporului român de care am amintit mai sus, oare ce cântăreşte mai mult, Florine?

    Şi da, tot mai iubesc România!

    RăspundețiȘtergere
  16. ceam zis eu logic ...
    mananci frumusetile tarii ?

    RăspundețiȘtergere
  17. Florin, m-ai inteles gresit. In fine...

    In primul rand, nu stiu cat de mult tin bla bla-urile tale de foame. In al doilea rand, da, mananci de pe urma bogatiile naturale ale Romaniei, iar aceste bogatii la randul lor dau fumusete Romaniei.

    RăspundețiȘtergere
  18. tzapa, dar cine te-a mintit, a facut-o frumos sa stii... nu mananci din resursele romaniei, ci mananci din import :)))
    ti-am zis cu frumusetea mori de foame, iar bogatiile care mai sunt, sunt proprietate privata ale unor domni care ti le vand scump ... deci bucurate in continuare, viata e frumoasa, dar nu in RO !!!!

    RăspundețiȘtergere
  19. psssst : ai grija sa nu nimeresti pe parcela la vreun roman ... cine stie poate au cumparat pamant si pe parte (si sar putea sa fie mai scump)

    RăspundețiȘtergere
  20. Categoric ca trebuie sa fim mandri !!!
    Am facut din postarea asta o harababura completa cu multe commenturi unul mai trasnit ca altul...Regret faptul ca nu m-am distrat decat cu Lenu' daca era si Dragos era mult mai interesant :))) si stiu de ce zic asta ... Bla, bla-uri :)) lenu drum bun ... florin taci etc etc :))) a fost tare si am ras mult ... acum o dam la pace si sa radem in continuare :)

    iar ca sa inchei inteligent spun : "Raspunde cu inteligenta chiar si atunci cand esti tratat neinteligent"

    @flo : daca eram dragos spuneam un singur lucru : vati certat ca doi prosti :)>- [[lenu facem echipa buna =)) ]]

    ***


    "Daca vrei sa castigi un om pentru cauza ta, mai intai convinge-l ca ii esti prieten" [[Abraham Lincoln]]

    THE END !

    RăspundețiȘtergere
  21. Florin, lasa-mă pe mine să fac "The End-ul", please!

    Nu te-am tratat "neinteligent"! Te-am scuturat asa puţin, prieteneşte:p, că nu înţelegeam ce ai cu mine de mă bombardezi cu replici aşa acide!:P Nu ştiam că tu ai chef de glume!:p

    Şi ca sa închei într-o notă optimistă:
    "Categoric că trebuie să fim mândri!"

    RăspundețiȘtergere
  22. de faptul ca suntem (prosti) si ca mai rezistam in romania ?

    iarta-ma dar simteam nevoia sa-l dau =))))))))))))))))))

    RăspundețiȘtergere
  23. hai ca am demonstrat ca tot romani suntem :))
    ne ajunge
    dragos asteptam parerea ta :D
    cine castiga titlul de nebunul anului ;;)
    m-am distrat

    @lenu : :*
    @dragos : >:D<

    RăspundețiȘtergere
  24. Bai, scuze eu plecasem cand voi deja discutati aprins despre acest subiect.De obicei iese cu scantei la acest subiect, pentru ca totul e confuz.Da Elena, exista oameni care au scris, asa cum ai entionat mai sus, dar noi oare intelegem ce au scris?Intelegem ce se intampla acum cu tara?Va spun eu ca nu.Ca sa continuam acesta discutie trebuie sa ne informam foarte bine si o putem relua oricand.Pot da si eu exemple din Gr.T.Popa, Spiru Haret s.a.m.d., dar nu este suficient.
    Romania e intr-un vas cu substante toxice.Trebuie sa curatam acest vas si apoi vorbim de tara noastra si de patriotism.;)
    Numai bine.

    RăspundețiȘtergere