vineri, 3 septembrie 2010

Limbajul de lemn

"În vremuri ale minciunii universale, a spune adevărul este un act revoluţionar."
George Orwell

Limba de lemn (sau limbajul de lemn) este un termen lingvistic care desemnează limba utilizată de oficialităţile regimurilor comuniste. Termenul traduce expresia franceză "langue de bois".


Această sintagmă, "limbaj de lemn" se referă în general la construcţiile bombastice, pline de formă dar cu foarte puţin sau total lipsite de fond. Practic, este o combinaţie de clişee plus lipsă de consistenţă a cuvintelor, dând naştere în final, de multe ori, la construcţii complicate care nu înseamnă absolut nimic sau prea puţin comparativ cu efortul de a le spune. Recent, am urmărit o emisiune cu tentă politică, emisiune la care cuvintele erau geniale, super extra mega bombastice, dar total lipsite de consistenţă. Ori, în genere, românul nostru rămâne eclipsat de fiecare dată când urmăreşte şi ascultă astfel de emisiuni, chiar dacă ceea ce încearcă să se explice nu are nimic concret în structura sa. Pentru mine, limbajul de lemn echivalează cu două sintagme „gargara politicienilor” sau „arta de a duce lumea cu zăhărelul”. De exemplu, în această frază a unui politician (peste care am dat din întâmplare pe net), „indiferent cum, într-un final, primordialitatea lui a şti politic şi social, care nu înseamnă un glotosocietarism, îsi va desemna predictibilitatea, şi-n consecinţă echilibrul, între a fi şi a avea.”, care e mesajul, ideea pe care doreşte să o exprime? De curiozitate, am căutat în DEX cuvântul “glotosocietarism” să văd ce înseamnă. Mirarea a fost şi mai mare când am descoperit că nici măcar nu există acest cuvânt. Asta ne demonstrează ce caricaturi de politicieni avem. Şi nu este numai cazul acesta. Perlele pot fi scoase şi arătate oricând, că din păcate are balta peşte...!


Ceea mai bună analiză a acestui aspect, a limbajului de lemn am găsit-o în cartea lui Andrei Pleşu, "Chipuri şi măşti ale tranziţiei", în care este surprins uluitor de bine definiţia acestei expresii:

"Se numeşte ”limbaj de lemn” o specie a limbajului din care vorbitorul e absent. Întrucât şi mesajul şi formularea lui sunt integral previzibile, „emiţătorul” nu mai e decât un loc de pasaj, un instrument acefal, care nu participă la ceea ce emite. Proliferarea limbajului de lemn semnalează o multiplă şi ireversibilă necroză: cuvintele se usucă, ideile îngheaţă, oamenii împietresc. Faptul de a comunica îşi pierde sensul, exerciţiul gândirii e suspendat. Efectul e, simultan, comic şi înfiorător: viaţa cade în stereotipie, microfonul îl devorează pe orator, scena îşi înghite actorii. Limbajul de lemn e expresia „obiectului” din noi, discursul acelei părţi din alcătuirea noastră în care s-a instalat moartea. Campionii limbajului de lemn nu mai trăiesc în fiinţa limbii, ci în spectrul ei: strecuraţi furtiv în corpul neînsufleţit al cuvintelor, ei adoptă parodic o gesticulaţie pentru care nu au substanţă; cuvântul, această apoteoză a substanţei, devine impersonal." (Andrei Pleşu, Chipuri şi măşti ale tranziţiei, Humanitas, 1996, p.324-325)

Aşadar, nouă ne rămâne datoria de a face diferenţa între aparenţă şi esenţă, între ceea ce este şi ceea ce vor să ne arate că ar fi, între formă şi fond, pentru a nu ne lăsa înşelaţi de cultura lor, gene-rară, sau gene-roasă, numai nu generală.

Un comentariu:

  1. cred ca este vorba de perceptie (CONvins=invins), de frica, oamenii ''traiesc'' cu frica si perceptia este slaba sau inexistenta la subtilitati

    RăspundețiȘtergere