sâmbătă, 30 octombrie 2010

Timp şi devenire

"Timp şi devenire" - acesta este titlul spectacolului sincretic organizat astăzi la Sala Teatru (la Cub) a Teatrului Naţional din Iaşi. Spectacolul a fost dedicat împlinirii a 150 de ani de învăţământ universitar artistic modern la Iaşi. Studenţi de la Universitatea de Arte "George Enescu" ne-au încântat privirile şi ne-au demonstrat faptul că arta sensibilizează omul.

La eveniment a participat rectorul Universităţii "Al.I.Cuza", decani, prodecani, profesori universitari, oameni de seamă ai culturii ieşene, precum şi tineri studenţi. Deschiderea oficială a programului s-a realizat prin intonarea imnului "Gaudeamus Igitur", după care a urmat o prezentare succintă a istoriei Universităţii "Al.I.Cuza" de la Cuza până în prezent. După această prezentare, studenţi ai Universităţii de Arte "George Enescu" au organizat diferite momente artistice superbe.

Două momente m-au făcut să tremur, să simt ce înseamnă arta şi pasiunea în ceea ce facem. Primul dintre ele a fost datorat unei piese de teatru în care a jucat o persoană foarte dragă mie, o persoană de care mă leagă o prietenie specială, cam 6 ani de "floriceală". (Ţin pe calea asta să te felicit şi să-ţi promit că voi încercă să fiu mereu undeva în sală atunci când vei juca, ca şi până acum. Ştii tu, "trebuie să împărţim fericirile".)



Al doilea moment este surprins parţial în filmuleţul de mai jos, este vorba despre un superb cvartet interpretat de nişte studente de la Arte. Melodicitatea instrumentelor a făcut sala să vibreze şi să pătrundă în sufletele spectatorilor. Genial moment!


În încheiere vreau să subliniez fapul că timpul îşi pune amprenta în devenire. Să încercăm să-l valorificăm şi să simţim că trăim. Felicitări tuturor celor care au împărtăşit frumuseţea sărbătorii universitare ieşene!
.

vineri, 29 octombrie 2010

Deşteaptă-te, române!

"Prefer să mor protestând, decât să trăiesc în genunchi."
(Emiliano Zapata)

Miercuri, 27 octombrie 2010 - Un grup de tineri din Iaşi se îndreaptă spre Bucureşti cu dorinţa de a li se alătura celor peste 100.000 de oameni prezenţi la meeting-ul naţional privind demiterea Guvernului Boc. Răsfoind moţiunea de cenzură mi-am pus întrebarea: aş vota-o sau nu? Dincolo de sarcinile de partid, de apartenenţa la un grup parlamentar, dacă aş fi singură în cabina de vot, doar cu propria conştiinţă. Mai întâi, foarte frumos spunea cineva, e "o chestiune de principiu. Partidele, aflate la guvernare sau în opoziţie, folosesc situaţia actuală a ţării, destinul cetăţenilor, pentru administrarea de lovituri (sub centură sau nu, aproape nu contează), adversarilor politici". Adică suntem nişte marionete în acest joc politic. Nu contează înţelegerea în scopul promovării binelui comun, ci doar exterminarea adversarului. Ce e şi mai trist e faptul că în rândul tinerilor se observă o tendinţă accentuată de nepăsare, de non-implicare, "Ce mă interesează pe mine dacă e X la conducere sau Y", "Ce-mi iese dacă....", etc.? Ne place să stăm pe margine şi să ne dăm cu părerea, să comentăm, că X, ba Y, ba Z e buba, fără să încercăm să ne spunem punctul de vedere şi mai ales să încercăm sa-l şi susţinem cu argumente.


Tineri din toată ţara, din Bucureşti, Iaşi, Constanţa, Timişoara, Braşov, Satu Mare, Ploieşti, Prahova, Sibiu, Hunedoara, etc. s-au alăturat acestui protest ca semn al nemulţumirii şi al lehamitei pe care ni-l impune statutul de "tânăr" în România. Ajunşi în Bucureşti, la Arcul de Triumf, ne-am îndreptat paşii spre Piaţa Victoriei, colindând Bulevardul Kiseleff care parcă era martor la nemulţumirea fiecarui român în parte. De aici, s-a pornit spre Piaţa Romană-Piaţa Unirii-Piaţa Constituţiei (Parlamentul României). Deşi nu am participat propriu-zis la parcurgerea acestui traseu, am ajuns în Piaţa Constituţiei şi am fost unul dintre acei tineri care a vrut să fie prezent acolo. Am vrut să fiu prezentă acolo pentru că vreau să cred că pentru a reuşi în viaţă ca tânăr în România, nu trebuie neapărat să pleci în străinătate, vreau să cred că tinerii mai au (poate) speranţa că ceva se va schimba, cândva. Şi chiar dacă nu se va întâmpla aşa ceva, chiar dacă nimic nu se va schimba, am mulţumirea că am încercat, alături de alţi tineri, să reuşim.


Meetingul a început cu intonarea imnului naţional care ne-a reamintit nouă, tuturor, că suntem români şi că trebuie să luptăm pentru a fi români. Interacţionând cu cei din jurul nostru, am făcut cunoştinţă cu unul dintre liderii sindicatelor profesorilor, care, auzind că suntem tocmai din Iaşi, ne-a spus cu o voce dârză: "Asta înseamnă să ai atitudine!". Vreau să închei prin a spune: "Deşteaptă-te, române"!
"Curajul înseamnă să ştii de ce anume să nu îţi fie frică." – Platon

sâmbătă, 23 octombrie 2010

Poésie la vie entière

HÉLÈNE
René Guy Cadou (cueuilli dans "La vie rêvée" ~1944~)
...
Je t'atteindrai Hélène
À travers les prairies
À travers les matins de gel et de lumière
Où ton épaule fait son nid
Tu es de tous les jours
L'inquiète la dormante
Sur mes yeux
Tes deux mains sont des errantes
À ce front transparent
On reconnaît l'été
Et lorsqu'il me suffit de savoir ton passé
Les herbes les gibiers les fleuves me répondent
Sans t'avoir jamais vue
Je t'appelais déjà
Chaque feuille en tombant
Me rappelait ton pas
La vague qui s'ouvrait
Recréait ton visage
Et tu étais l'auberge
Aux portes des villages.
.

miercuri, 20 octombrie 2010

Idei exprimate cu tact şi delicateţe!


"Cunoşti o femeie, o vezi, o auzi, constatând o serie de calităţi şi defecte care îţi plac, distrat şi în treacăt, sau atent şi cu dinadins, te deprinzi să rămâi "tu" în prezenţa ei, adică spectator mai mult sau mai puţin atras de spectacolul feminităţii ei, o critici mintal, o apreciezi uneori şi o accepţi treptat, aflând cum e frumoasă, cum e deşteaptă sau cum e mediocră, având surprize agreabile şi dezamăgiri supărătoare, până când într-o zi, simţi că mai presus de aprecierea ta, femeia aceea a devenit un fel de secret intim, pe care-l ştii numai tu. Bătaia de inimă pe care ţi-o dă acest secret te face să respiri adânc propriul tău suflet în care au apărut arome mai misterioase decât cele aduse de sevele pământului. Întinzi braţele spre primăvara lor. Iubeşti. Şi femeia de mult cunoscută îţi pare nouă în fiecare zi."

[Ionel Teodoreanu, "Lorelei"]

sâmbătă, 16 octombrie 2010

Să ştii să dansezi în ploaie!

Des spunem că nu există iubire, ci doar un simplu sentiment sau stare de ataşament faţă de o persoană apropiată nouă, că nu există compatibilitate, ci doar o înţelegere reciprocă care la un moment dat se pierde şi ea. Des spunem că dacă şopteşti cuiva "Te iubesc" devii maleabil şi uşor influenţabil, pierzi din credibilitatea ta raţională. Ori, eu vreau să cred că acel simplu "te iubesc" te face puternic şi nu slab, te face frumos şi nu manipulator, te face să speri şi nu să deznădăjduieşti, te face să vezi frumosul din omul de alături în aşa fel încât să vrei să-l ai mereu alături. Căutând nişte informaţii pe net, am dat de blogul unei persoane care avea postată următoarea istorioară de mai jos. Ţin să precizez faptul că m-am bucurat citind articolul respectiv, iar acum am certitudinea mai mult ca oricând că da, se poate. Trebuie doar să vrei. Şi da, există iubirea aceea frumoasă pe care oricine şi-o doreşte, trebuie doar să o simţi acolo unde este. 

"Ce este dragostea?", ei bine cea mai frumoasă explicaţie am auzit-o de la un prieten care este asistent medical. 

Era o dimineaţă aglomerată la cabinet când în jurul orei 8,30 intră un domn bătrân, cu un deget bandajat. Îmi spune imediat că era grăbit că are o întâlnire fixată la ora 9. L-am invitat să se aşeze ştiind că avea să mai treacă cel puţin o jumate de oră până să vină medicul. Îl observ cum cată să se uite la ceas la fiecare minut care trece. 

Între timp mă gândesc că n-ar fi rău să-i desfac bandajul şi să văd despre ce e vorba. Rana nu pare a fi aşa de gravă; în aşteptarea medicului, mă decid să-i dezinfectez rana şi să mă lansez într-o mică conversaţie.Îl întreb cât de urgentă e întâlnirea pe care o are şi de ce nu preferă să aştepte sosirea medicului pentru tratarea rănii. 

Îmi răspunde că trebuie să meargă neapărat la casa de bătrâni, aşa cum face de ani buni, ca să ia micul dejun cu soţia. Politicos, îl intreb de sănătatea soţiei. Senin, bătrânul domn, îmi povesteşte că soţia lui, bolnavă de Alzheimer, stă la casa de bătrâni de 7 ani. Gândindu-mă că într-un moment de luciditate soţia putea fi agitată de întârzierea lui, mă grăbesc să-i tratez rana bătrânului, dar el explica că ea nu-şi mai aminteşte de 5 ani cine este el…şi atunci îl întreb mirat: "Şi dumneavoastră vă duceţi zilnic să luaţi micul dejun împreună?” Cu un surâs dulce şi o mângâiere pe mâna, îmi spune: "E adevărat că nu mai ştie cine sunt eu, dar ştiu eu cine este ea”. 

Am rămas fără cuvinte, un fior m-a străbătut în timp ce mă uitam la bătrânul care se îndeparta cu paşi grăbiţi. Asta e dragostea adevărată, asta e ce-mi doresc de la viaţă! Căci în fond, aşa este dragostea adevărată. Nu neapărat cea fizică, şi nici cea romantică în mod ideal. Să iubeşti şi să accepţi ceea ce a fost, ceea ce este, ceea ce va fi şi ceea ce nu s-a întâmplat. Persoanele fericite şi împlinite nu sunt neapărat cele care au tot ce-i mai bun din fiecare lucru, ci acelea care ştiu să facă ce-i mai bun din tot ceea ce au. Pentru că viaţa nu înseamnă să supravieţuieşti unei furtuni, ci să ştii să dansezi în ploaie!"

O constelaţie numită ecran

Cultură, mass-media şi cinema într-o epocă hipermodernă


“Ecranul global”, scrisă de Gilles Lipovetsky şi Jean Serroy, tradusă în limba română de către domnul profesor Mihai Ungurean, este o carte care merită citită de fiecare dintre noi datorită importanţei informaţiilor transmise precum şi a gradului de aplicabilitate pe care le au noţiunile prezentate, în viaţa de zi cu zi.

Ceea ce este accentuat în conţinutul informaţional al acestei cărţi este faptul că epoca hipermodernă este contemporană cu o veritabilă inflaţie ecranică. Niciodată n-a mai dispus omul de atâtea ecrane, nu numai pentru a privi lumea, ci şi pentru a-şi trăi propria viaţă ca în prezent. Şi totul arată faptul că fenomenul, favorizat de reuşitele tehnologiilor high-tech, se va extinde şi se va accelera şi mai mult. Întrebarea la care se înceară găsirea unui răspuns este următoarea: “Ce scapă sau, mai bine-zis, ce va scăpa excrescenţei ecranice?”

Omul de azi şi de mâine, legat în permanenţă prin telefonul mobil şi prin calculatorul său la ansamblul tuturor ecranelor, se află în inima unei reţele a cărei extindere marchează actele vieţii sale cotidiene. Ecrane care reglează funcţionarea unei case din ce în ce mai informatizate; imagerie medicală, scaner, ecografie, camere de luat vederi miniturizate de uz intracorporal, care pot face să apară pe ecran interiorul corpului în zonele lui cele mai intime; ecrane cu plasmă ce echipează scaunele-auto pentru bebeluşi; panouri de afişaj digitale; GPS care indică pe ecranul de la bordul automobilului direcţia pe care trebuie s-o urmeze; ecrane tactile şi borne diverse care-ţi permit să retragi bani din cont, să plăteşti, să alegi, să rezervi, să consulţi; şi chiar căşti-ecran şi ochelari ecranici care-ţi dau posibilitatea, de exemplu, în parcurile de distracţie, să evoluezi într-o lume virtuală. Sunt realităţi care ne înconjoară pe fiecare dintre noi, realităţi care, voluntar sau nu, conştient sau nu, ne influenţează fiecare mişcare pe care o facem.
.
Câteva din temele abordate sunt următoarele: “O artă a consumului în masă”, “Noii monştri”, “Documentarul sau revanşa fraţilor Lumière”, “De la filmul istoric la cinematograful memorial”, “Cinepolis”, “Fabulosul destin al micrului ecran”, “Serialul contraatacă”, “Cinemarca: imperiul logoului”, “Publifilie”, etc. Totul ne ajută să ne formăm cunoştinţe în ceea ce priveşte epoca ecranului omniprezent şi infiltrarea tehnologiei în acţiunile zilnice ale omului.
.

luni, 11 octombrie 2010

Unde e ROM-ânul?




Cine nu a mâncat vreodată o ciocolată cu rom? Tipica ciocolată pur românească, “ROM”, cu ambalajul până mai ieri colorat cu roşu, galben şi albastru? Ei bine, astăzi am aflat cu stupoare că dacă vrei să-ţi cumperi o ciocolată ROM vei avea surpriza ca pe noul ambalaj să figureze steagul Americii în locul celor 3 culori care ne reprezintă steagul românesc. Uluitor... O nouă strategie de marketing? Ne vindem identitatea pentru un nou brand? Pentru unul american? Cât de trist. Ce mai rămâne din spiritul naţional? Nici măcar ambalajul. Ce e şi mai înspăimântător? Următorul spot publicitar. Cât de ieftin ne vindem…


.

luni, 4 octombrie 2010

Stânga sau dreapta?

Conceptul s-a născut din modalitatea prin care s-a adoptat o decizie majoră în cadrul Adunării Constituante a Franţei, în anul 1789. Ideea simplificării procedurii de numărare a voturilor, a făcut ca adepţii conservării prerogativelor regelui să se aşeze în dreapta Preşedintelui Adunării, în timp ce adversarii lor s-au aşezat în stânga.
.
Stânga
Încă de la început, stânga a fost asociată ideii de transformare, făcea apel la modernizare, la progres. Stânga contesta ordinea socială existentă la acea dată, luptându-se pentru schimbare. Adepţii stângii se inspirau din concepţiile filosofice ale perioadei iluministe (Locke, Montesquieu, Rousseau), conform cărora omul este, prin natura sa, bun, perfectibil, însă sistemul în care trăieşte nu îi este favorabil. La sfârşitul sec. IXX, zona stângă a spectrului politic a fost ocupată de partide din familia socialistă. Valorile care i se atribuie în prezent stângii sunt: reforma, dreptatea socială, egalitatea, libertatea.
.
Dreapta
Adepţii dreptei au fost cei ai susţinerii status-quo-ului, făcând apel la tradiţie, ordine, morală. Contrar viziunii optimiste a stângii, dreapta are o viziune mai pesimistă asupra naturii umane şi, fără să considere că omul este neapărat rău, pleacă de la ideea că ceea ce este rău în interiorul său constituie o primejdie permanentă. Ideile care i se atribuie în prezent dreptei sunt cele de ordine, morală, credinţă, familie, iar liberalismul este considerat principalul exponent al dreptei.
.
Tu pentru ce optezi?
.