vineri, 22 aprilie 2011

Făclii de Sărbătoare


Când omul vede şi simte că totul în jurul său este schimbător şi trecător, că el însuşi este trecător, atunci e oarecum obligat să constate că existenţa însăşi este trecere, transformare, venire de undeva, tot spre necunoscut. Credinţa însă, ca legătură vie a omului cu Dumnezeu, dă sens şi conţinut spiritual existenţei ca trecere. Deoarece sărbătorile creştine riscă să fie reduse la festivaluri artistice şi culinare, este necesară evidenţierea înţelesurilor creştine exprimate în toate Sărbătorile Creştine, dar mai ales în "Sărbătoarea Sărbătorilor" sau Sfintele Paşti.

Cuvântul românesc Paşte, la singular, sau Paşti, la plural, vine, prin filiera greco-latină, din cuvântul ebraic Pesah, care înseamnă trecere derivând la rândul său din cuvântul egiptean Paseh, care înseamnă tot trecere. În limba greacă Pesah a fost tradus cu Pascha, iar în limba latină cu Pasqua.

Semnificaţia sărbătorii "Paştelui" era însă deosebită în religia egipteană şi în religia ebraică. Mai precis, în religia egipteană, prin Paseh se sărbătorea ziua echinocţiului de primăvară, adică a trecerii soarelui din emisfera australă în cea boreală, ca zi a biruinţei luminii asupra întunericului. Evreii au păstrat-o, dându-i însă un sens naţional şi religios.

În religia iudaică, sărbătoarea Paştilor (Pesah) sau sărbătoarea azimilor era aniversarea sau amintirea trecerii lui Dumnezeu pe deasupra sau pe lângă casele evreilor din Egipt şi cruţarea lor de moarte, precum şi amintirea trecerii poporului evreu prin Marea Roşie şi eliberarea lui din robia Egiptului. Sărbătoarea se prăznuia la 14 Nisan şi coincidea cu prima lună plină de după echinocţiul de primăvară.

Creştinismul a preluat sărbătoarea Paştilor din iudaism, dar i-a dat un conţinut şi un sens nou: comemorarea sau pomenirea Patimilor, Morţii şi Învierii lui Hristos, evenimente care au concis cu Paştele iudaic în anul 30 sau 33 al erei creştine. Astfel, Paştele creştin este sărbătoarea trecerii de la păcat şi moarte la sfinţenie şi viaţă veşnică. Aşadar, între vechea sărbătoare iudaică şi cea creştină există o legătură de nume şi de coincidenţă cronologică, dar o deosebire de conţinut şi semnificaţie.

Dată fiind importanţa sa deosebită, ca centru teologic şi spiritual al întregii vieţi liturgige ortodoxe, Sărbătoarea Sfintelor Paşti este precedată de şapte săptămâni de "Înviere” a sufletului din păcate, prin post, pocăinţă, rugăciune intensă, fapte bune şi împărtăşire euharistică mai deasă, iar apoi printr-o intensă şi profundă bucurie, adusă în suflet de biruinţa sfinţeniei asupra păcatului şi de biruinţa vieţii-comuniune asupra morţii-despărţire.

Hainele luminoase şi frumoase, mielul pascal, ouăle roşii sau ouăle încondeiate, bucatele alese, florile şi darurile făcute celor care se bucură de iubirea noastră pentru ei, toate acestea confirmă salutul - mărturisire de credinţă: Hristos a Înviat! - Adevărat a Înviat!, pe care-l rostesc timp de 40 de zile, de la Paşti până la Înălţare, creştinii ortodocşi în orice moment al zilei.


Bibliografie: Făclii de Înviere - Înţelesuri ale Sfintelor Paşti, Patriarhul Daniel, Ed. Trinitas, 2005

Elena Ungureanu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu