luni, 11 iulie 2011

dez(Amăgire)

Poezie preluată din Revista Iuventa, Numărul 2

Nu m-au dezamăgit niciodată
dimineţile de toamnă,
Dimineţile în care,
Din absurd, lumini opalescente
Tipice seninătăţilor
Se lovesc de iarba întristată pueril,
Dimineţile în care cerul
Pare că atinge sârmele de telegraf
(Goale de vrăbii),
Dimineţile în care sufletul meu
Se regăseşte în lumini convalescente.
Care miros, imperfect, a trandafir uscat.

Nu m-au dezamăgit niciodată ploile,
Care îmi pun pe fiecare fir de păr,
Coroane de flori ude,
Nu m-au dezamăgit nopţile înstelate,
Sau razele de soare,
Zâmbetele şi privirile de mătase
Cireşele abia coapte, muşcate de
soare, sângerânde,
Zilele de iarnă în care ninge naiv...

Nu m-a dezamăgit viaţa în sine,
Atât cât m-a dezamăgit sufletul tău,
Cu tot infernul prea lumesc
De care dai dovadă.

~Roxana Lisandru~

6 comentarii:

  1. Iti multumesc din suflet ca ma faci regasita pe aici!!>:D<

    multe imbratisari
    Lorelei.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cine este Roxana? Are blog? Imi place tare mult.

    RăspundețiȘtergere
  3. Salut! Da, are blog http://jurnaluluneiscriitoare.blogspot.com/. De ce vrei să rămâi sub anonimat şi nu-ţi afirmi propia identitate?

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc:)

    Nu am blog, Alex Ionut sunt eu. Va urmaresc din umbra.:)

    RăspundețiȘtergere