Fiecare deţine în el însuşi progresul, ascensiunea şi este capabil să-şi reprezinte următoarea mişcare...
şi,
Omul ştie mai mult decât înţelege.
Acestea sunt premisele de la care am pornit şi am reuşit!
Luna aceasta am început să fac meditaţii la matematică şi la limba română cu o fetiţă de clasa a-III-a, ai cărei parinţi vor să aibă un copil excepţional din punct de vedere educativ. Deşi personal sunt "anti" meditaţii din motive variate pe care le voi prezenta poate într-un viitor articol, am acceptat această colaborare. Mama fetiţei m-a atenţionat înainte de a începe meditaţiile că: "Oana are potenţial, dar nu vrea". Iniţial prin acest "nu vrea" înţelegeam în sinea mea fiţe, mofturi şi altele de genul. Fără doar şi poate i-am răspuns promt: "Mă descurc"!
Timp de o lună Oana a văzut în mine un fel de Gică Contra. E uluitor cât tact au copii în a-şi externaliza trăirile. La fiecare noţiune pe care i-o explicam urmau întrebările: de ce? cum?, parcă erau menite să mă enerveze. De fapt asta era şi direcţia lor. Dar de fiecare dată i-am explicat încă o dată şi încă o dată dacă a fost cazul. Deja începusem să cred că nu vorbesc româneşte, că nu explic eu bine, nu înţelegeam de ce această reticenţă în asimilarea informaţiilor transmise.
Ieri i-am explicat numărul substantivului şi m-am axat în special pe excepţii, pe substantivele defective de plural şi singular. Nimic neclarităţi din partea ei, totul s-a desfăşurat cum nu se putea mai bine fapt care m-a intrigat oarecum. La final vine, mă strânge în braţe şi-mi zice: "Îmi place să învăţ cu tine. Tu ai răbdare. Nu eşti ca mama". Am şi acum cuvintele acestea întipărite în minte! În sfârşit, după eforturi colosale reuşisem să o am de partea mea. Asta era explicaţia pentru descrierea iniţiala "Oana nu vrea". E surprinzător ce lecţii de viaţă primeşti de la un copil şi cât de mult contează atitudinea părinţilor!
Cred că trebuie să ne oprim din ritmul acesta clocotitor al vieţii şi să privim în jurul nostru! În goana noastră după " a avea " uităm de " a fi ", uităm să avem răbdare, uităm să înţelegem, uităm să simţim. Pentru mine e un semnal de alarmă că trebuie să preţuiesc mai mult omul de lângă mine! Şi toate astea mi le-a amintit atât de frumos un suflet de copil...
Evenimentul este organizat de Cognosis – Federaţia Asociaţiilor Studenţilor la Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, iar echipa de organizare este formată din voluntari ai asociaţiilor studenţilor la psihologie din Cluj-Napoca, Bucureşti, Sibiu, Timişoara şi Iaşi.
