marți, 31 ianuarie 2012

Acţiune vs. realizare – joc social finit sau infinit?

„Minuni în vremea noastră nu cred a se mai face”.

Un bob de zăbavă, un scurt răgaz pentru meditaţie. Pentru ce oare nu se mai fac minuni şi în zilele noastre? Pentru că oamenii nu mai cred în ele. Iar ceva în care nu crezi, nu există. Trăim într-o lume dominată de pragmatism, astfel încât ceea ce contează în primul rând sunt banii, în al doilea rând banii, iar în al treilea rând banii. Se spune despre bani că fac minuni, oamenii îşi doresc bani ca să le asigure îmbelşugarea, fericirea, sănătatea, etc. Realitatea prezentului ne arată faptul că banii au devenit fondul şi forma pentru ca un om să fie motivat să acţioneze şi să realizeze. Toate aceste aspecte prezentate mai sus mă duc cu gândul la o simplă întrebare: „La ce foloseşte unui om să câştige lumea toată, dacă-şi pierde sufletul?”

Personal cred că acest joc social între “a acţiona” şi “a realiza” depăşeşte implicaţiile materiale. Altfel, cum explicăm faptul că un poet de geniu cum este Eminescu (“nu a fost, ci este” – cum foarte frumos afirma unul dintre exegezii operei sale) rosteşte mari adevăruri prin poemele sale, a acţionat şi a realizat o sensibilizare a societăţii prin versurile sale? Şi asta se întâmplă deoarece poeţii au străfulgerări graţie cărora văd dincolo de aparenţe, văd metafizic, lăsând la o parte percepţiile pur materialiste. La acest aspect fac referire. La acele persoane care ştiu că “a realiza” implică şi o dimensiune afectivă. “Acţiunea” trebuie privită ca un sistem interactiv de idei constructive ce îşi extrage soliditatea din mai mulţi parametri (afectiv, cognitiv, motivaţional) şi nu se rezumă doar la cel material, palpabil.

Reuşita de a realiza ceva în viaţă este o artă de a acţiona, de a-ţi trăi viaţa într-un mod dinamic şi inspirat, care îi îndeamnă pe anumiţi indivizi să fie în permanentă mişcare, să înainteze, să crească, să se înalţe, să-şi atingă şi să-şi reînnoiască obiectivele, şi să rezolve, din mers, dificultăţile întâlnite, găsind soluţii favorabile pentru ei şi pentru cei din jur.

Lumina “realizării”, a “creaţiei” constă în minunatul elan care ne face să tindem mereu spre mai înainte şi mai sus, care îl face pe om să se autodepăşească. Umbrele sunt îndoiala şi angoasa ce ne cuprind de fiecare dată când ne cramponăm de insuficienţele materiale şi ne temem că nu vom mai putea progresa deoarece suntem ţinuţi departe de reuşită de împrejurări defavorabile sau de slăbiciune personală care ni se pare insurmontabilă. Pentru a conchide, afirm cu tărie că “a realiza” depinde mai mult de “a vrea” şi nu de “a avea”, căci “Oamenii dau vina întotdeauna pe împrejurări pentru ceea ce sunt. Eu nu cred în împrejurări. Oamenii care reuşesc în viaţa sunt aceia care pleacă în căutarea împrejurărilor favorabile dorite, şi dacă nu le găsesc, le creează." (G.B. Shaw). Acesta este reperul meu la care mă raportez atunci când vorbesc despre “acţiune şi realizare.”

Elena Ungureanu
Articol publicat în Revista IUVENTA, nr.7, decembrie 2011

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu