miercuri, 26 decembrie 2012

Zborul meu

Aşa arată un fragment dintr-un e-mail primit de la colega mea Gabriela Constantinescu, membru în Comisia de Dezvoltare Organizaţională Cognosis: “...se vrea a fi o platformă la care să aibă acces toţi membrii asociaţiilor care fac parte din Cognosis şi care să-i ajute pe partea de "know how" şi nu numai. Pentru asta, aş vrea să te rog frumos, dacă ai timp şi plăcere, să scrii un articol în care să vorbeşti despre experienţa ta, despre cum ai făcut să ajungi la performanţa (funcţia de preşedinte), cum a fost "traseul" acesta pentru tine, ce te-a motivat şi orice altceva ai dori să împărtăşeşti celorlalţi. Ai putea avea în vedere mai ales faptul că te vor citi boboci şi poate vor fi motivaţi de experienţa ta şi vor căuta să-şi construiască propriul drum în dezvoltare.”

Am decolat pe data de 19 mai 2011. A fost un salt brusc, o dezlipire de “solul” pe care mă obişnuisem să fiu în mod obişnuit. Parcă o şi văd pe Irina Carmen Romila, fosta preşedintă a Asociaţiei “Societatea Pentru Psihologie, după alegeri, cum mă îmbrăţişează şi îmi zice: “Felicitări! Aici ai actele şi ştampila! Succes!”. Eram la jumătatea anului II de facultate. Încă “habarnistă” cum mi-ar zice domnul profesor Havârneanu. În mintea mea roiau n şi n ipoteze: oare am să mă descurc? dar oare voi fi la nivelul aşteptărilor acestor oameni? oare şi oare şi tot aşa. Până la un punct. A trecut o perioadă, mi-am interiorizat toate trăirile pe care le avusesem într-un timp atât de scurt, am luat la citit Statutul Asociaţiei cap-coadă şi mi-am zis: trebuie să pot! Am prins din zbor multe lucruri cu care nu mă confruntasem până atunci. Chiar dacă am fost vicepreşedinte pe plan intern înainte, nu avusesem contact foarte vizibil cu Federaţia Cognosis, cu organizaţiile studenţeşti din Iaşi şi din ţară şi mai ales cu profesorii din conducerea facultăţii. Mă aflasem în postura de nou. În susţinerea candidaturii mele am mizat pe dorinţa de a-mi forma o echipă de  OAMENI. Cred că acesta a fost cuvântul cheie. Apoi abia am ţintit planul de acţiune şi ceea ce îmi doream să fac. De ce? Pentru că fără primul obiectiv, celelalte nu ar fi fost fezabile. Nu în situaţia mea.

Am depăşit momentul decolării şi am intrat într-un zbor constant, zbor pe care îl parcurg şi acum, zbor updatat în luna mai a acestui an în care am fost votată în unanimitate pentru un al doilea mandat de Preşedinte. Am întâlnit şi sunt sigură că voi mai întâlni şi turbulenţe, mai mici sau mai mari. Dar ca orice pilot care se respectă trebuie să conduc cu grijă nava pentru a ajunge la destinaţie. Şi voi reuşi!

Tot în această călătorie am cunoscut oameni frumoşi, oameni de calitate, oameni pe care mi-e greu să-i descriu în cuvinte. Am învăţat să mă descopăr pe mine, cu bune şi (ne)bune. M-a ajutat să-mi interiorizez un nou reper personal: „Bate şi ţi se va deschide, cere şi ţi se va da, caută şi vei afla.”  Am legat prietenii, am cunoscut oameni profesionişti, am învăţat că trebuie să ridici ştafeta în viaţă, să vrei mai mult şi să reuşeşti acest lucru.

„Aş putea avea în vedere faptul că mă vor citi boboci”, spune Gabi în e-mail. Atunci, îmi permit să vă dau două îndemnuri. Nu sfaturi, îndemnuri!

Primul e CITIŢI! Nu aveţi idee cât de mult vă poate ajuta în viaţă. Eu nu mai am timp să fac acest lucru cum îl făceam în liceu şi îmi pare rău. E atuul pe care îl puteţi scoate oricând din mânecă şi să jonglaţi cu el după bunul plac. În timpul liceului primeam mai întotdeauna la evaluări un punct în plus pentru originalitate. Putea să mă asculte la orice, „Moromeţii” de exemplu, dacă nu mă simţeam sigură pe subiect făceam în aşa fel încât să ajung la ceea ce mă avantaja, la Charles Baudelaire, să zicem, chiar dacă una cu cealaltă nu au nimic nici în clin, nici în mânecă. Făceam conexiuni peste conexiuni, învârteam roata în aşa fel încât să se oprească unde doream eu. Apoi, în facultate am fost implicată în cât mai multe activităţi extra. Nu prea aveam timp să mă pregătesc la seminarii, dar citeam şi interveneam acolo unde simţeam că e cazul. Un domn profesor mi-a zis că vânez notele. Se prea poate! Care e problema? Că mă descurc? Apoi vă va ajuta în viaţa de zi cu zi. Omul care citeşte se vede, e ca grâul despărţit de neghină.

Şi al doilea îndemn e SOCIALIZAŢI! Asta o spun mereu la şedinţele generale pe care le moderez în fiecare miercuri la facultate. Nu contează unde: pe stradă, la facultate, la Biserică, în cluburi, la seminarii, oriunde, socializaţi! În momentul în care veţi cunoaşte cât mai mulţi oameni în cât mai multe împrejurări veţi deveni selectivi. Veţi spune: asta da, asta nu. Veţi avea capacitatea de a descoperi noul, de a vă „updata” la condiţia umană şi în acelaşi timp de a vă stabili nişte standarde pe care să le respectaţi.

Acum, la încheiere vreau să le mulţumesc colegilor mei din cadrul Asociaţiei „Societatea Pentru Psihologie” că au avut încredere în mine să conduc nava la destinaţie, mulţumesc oamenilor frumoşi care au fost lângă mine şi m-au inspirat şi nu uitaţi: „Fiecare e făuritorul propriului său destin!”

Vă îmbrăţişez pe toţi cu drag în zi de Sfântă Sărbătoare!


Un comentariu:

  1. Cum am mai spus-o si cu alte ocazii scrii bine insa pacat ca o faci destul de rar pentru ca prin experientele tale cat si prin pragmatismul si motivatia interioara realizezi multe lucruri frumoase pe care ni le-ai putea spune si noua. Trecand peste asta, pe mine chiar m-ai motivat, sincer. Mi-a placut ce-am citit si sincer singurul cuvant care-mi trece prin minte acum e "journey"... o adevarata calatorie in care ai mentionat si bune si rele, dificultati si provocari. Ma bucur in acelasi timp de tot ce ai realizat pentru asociatie mai ales pentru colaborarea lunga si buna pe care am avut-o. Daca as fi boboc sincer as spune "as vrea si eu sa..." pentru ca is ceva mai trecut si cernut prin experiente spun doar "am ce invata din experienta asta si vreau sa fac (si eu) mai mult...
    Incheiind as spune ca ar trebui sa oferi lectii mai dese atat prin viu grai cat si in scris si lucrul cel mai important poate, care mai ramane de mentionat e... ramai mereu acelasi om!

    Felicitarile mele si la cat mai multe realizari.

    RăspundețiȘtergere