duminică, 3 februarie 2013

HR- Partener Strategic

Sub deviza, “Primul pas spre succes”, Asociaţia Studenţilor la Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei (ASPSE Bucureşti) anunţă înscrierile pentru Conferinţa Naţionala “HR- Partener Strategic” care se va desfăşura în weekend-ul 16-17 februarie în Bucureşti la hotelul Minerva. Acest eveniment organizat de echipa proiectului Şcoala de HR se adresează tuturor studenţilor din ţară interesaţi de o carieră în domeniul Resurselor Umane.

Aflat la a VIII-a ediţie, proiectul “Şcoala de HR” este un proiect de tradiţie al ASPSE, care a luat fiinţă din dorinţa unor studenţi entuziaşti de a construi o structură propice interacţiunii dintre mediul universitar şi mediul business. În acest context conferinţa naţionala “HR-Partener Strategic” are ca scop facilitarea interacţiunii dintre mediul business şi cel universitar într-o manieră în care studenţii pot avea acces la informaţiile din domeniul Resurselor Umane prin intermediul unor specialişti din companii de renume precum: Achieve Global, Libra Bank, Adobe, JTI , Filip Morris, Danone, Qualia, Raiffesein , Unicredit Ţiriac, Kandia, Mercedes Benz, IMB, Centrofarm, Securitas, Medlife. Până la data de 14 februarie tinerii interesaţi de domeniul HR se pot înscrie la Conferinţa Naţională ”HR-Partener Strategic” completând formularul de înscriere de pe www.scoaladehr.ro şi urmărind noutăţile pe pagina de facebook Şcoala de HR.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu