marți, 12 februarie 2013

MACHIAVELISMUL – ca eşantion ideologic al psihologiei politice

“Cine nu manipulează, acela va fi manipulat”. 
(Tratat de manipulare, R.V.Joule&J.L.Beauvois, Ed.Antet, 1997)

Lichelismul, demagogia, machiavelismul, duplicitatea, individualismul funcţionează astăzi foarte bine în rândul politicienilor care fac totul de paradă şi de ochii lumii. Puterea îi ameţeşte. Îi fascinează. Cu cât eşti mai hrăpăreţ, cu atât mai bine acceptat în jocul politic. Iar noi, simpli muritori de rând, primim doar promisiuni, trageri de timp, amăgiri. Manipularea rămâne deseori singura posibilitate lăsată celor care nu pot obţine ceva prin exercitarea puterii şi nici opunându-se forţei exercitate de altcineva. 

În psihologia modernă se utilizează termenul de machiavelism ca atitudine, desemnând tendinţa de a manipula comportamentul altora în vederea atingerii propriilor scopuri, precum şi termenul de personalitate machiavelică, ce se caracterizează prin atitudinea aceasta. Machiavelismul este dispoziţia de a percepe şi a trata indivizii ca pe obiecte ce pot fi manipulate, pentru a atinge un scop. Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române MACHIAVELÍSM s. n. se defineşte ca fiind comportare, acţiune vicleană, perfidă; perfidie, machiaverlâc, rea-credinţă. [Pr.: -chi-a-] – Din fr.machiavélisme, it. machiavellismo. 

În pofida înţelesului peiorativ care i se dă termenului de „machiavelic”, acesta nu este altceva decât „o recunoaştere a psihologiei umane, un consens şi înseamnă pragmatism” (R.V.Joule&J.L.Beauvois, 1997). Politicienii au cele mai multe calităţi machiaveliste. Ei acţionează în interesul propriu şi în detrimentul altora, iar dovada ne este faptul că au venit la putere pentru a-şi apăra businessul. Ei se aliază cu cei puternici pentru a-şi atinge scopurile. De exemplu, acest comportament poate fi uşor remarcat în relaţiile lui Filat cu premierul rus Medvedev, cu preşedintele rus Putin, cu cancelarul german Merkel, cu Partidul Popular European, etc. 

Machiavelismul provine de la numele lui Niccolo Machiavelli, diplomat florentin, care a scris în 1515 o carte cu titlu „Principele”, în care – cu sinceritate şi cu cinism, a preconizat în politică absolut orice mijloace ce pot duce la atingerea scopului propus: vicleşug, minciună, lipsă de scrupule, sforărie, diabolice manevre, trădare, corupere etc. Conform teoriei lui, un conducător care doreşte să-şi menţină puterea trebuie să renunţe la reperele morale şi să recurgă la şiretenie, minciună şi orice alt gen de tertipuri mai mult sau mai puţin ortodoxe. 

Conotaţiile psihologice ale termenului „machiavelism” au un înţeles foarte apropiat de concepţiile omului politic florentin. El reprezintă un set de convingeri cinice despre natura umană, moralitate şi legimitatea folosirii oricăror tactici pentru atingerea scopurilor personale. Catalin Uamandi teoretizează machiavelismul ca pe o atitudine în relaţiile interpersonale caracterizată prin: "iniţiativa unei persoane de manipula celelalte persoane cu care se află în interacţiune, pentru a determina un anumit comportament şi a-şi atinge, pe această cale, scopul propus" (1981 - Dicţionarul de psihologie socială). Machiavelicii utilizează deviza „scopul scuză mijloacele” , se aliază doar cu cei puternici pentru a-şi atinge scopurile, sunt reci şi calculaţi, au o stimă de sine ridicată şi acţionează în cea mai mare parte în interesul personal. 

Pentru a conchide suliniez ideea conform căreia realismul politic transformă forţa de instrument în esenţă a politicii. În acelaşi timp, el denudează conceptul de interes de orice conţinut social-istoric; raţiunea de stat a machiavelismului este invocată mai ales împotriva popoarelor, a libertăţii lor şi deci şi împotriva progresului. 

NB: Menţionez că această postare este sinteza unui amplu studiu pe care sper să-l încarc cât de curând pe Scribd pentru cei interesaţi de aprofundarea temei.

Bibliografie:
1. Ovidiu Trăsnea, Ştiinţa politică. Studiu istorico-epistemologic, Bucureşti, Ed. Politică, 1970, p.37-43. 
2. C. Antonoide, Machiavelli, vol.2, Bucureşti, Editura Cultura naţională, f.a., cap.II. 
3. Cf. şi Pierre Mesnard, L'essor de la philosophie politique au XVI e siecle, Paris, 1936 
4. Măştile puterii (Machiavelli, Principele şi Discursuri, Frederic II, Antimachiavel, B. Mussolini, Preludiu), Iaşi, Institutul European, 1996 
5. I. Kott, Sakeaspeare, contemporanul nostru, Bucureşti, ELU, 1969. 
6. R.V.Joule, Tratat de manipulare, Editura Antet, 1997 
7. Aronson, E, The Social Animal, San Francisco, Freeman 
8. Beauvois, J.L., La psychologie quotidienne, Paris, Presses Universitaires de France 
9. Coch, L&French, J.R.P, Overcoming resistence to change. Human Relations, 4, 512-533 
10. Teger, A.I., To much invested to quit. New York, Pergamon.

Un comentariu:

  1. E o sintetizare buna. Doar ca Machiavelli a scris folosind si un studiu de caz: Cesar Borgia. Iar cele mai multe sfaturi au fost doar observatii cu privire la politica din Italia, Spania si Franta. In timp sa denaturat sensul si a devenit ce e acum. Doar ca el spune adevarul.
    Cu cat stii mai multe despre politica si manipulare cu atat vei putea sa te aperi si sa fii impartial (cand situatia o va cere).

    RăspundețiȘtergere