luni, 29 aprilie 2013

Și tu, Brutus?

Mă deprimă oamenii pesimişti. Toţi! Indiferent despre cine e vorba! Mă deprimă! E foarte uşor să fii pesimist. Pentru mine e echivalentul lenei. O stare benevolă de a nu ieşi din propria-ţi zonă de confort şi de a-l ţine pe "NU" în braţe. Lamentaţiile continue, stările emolitice, tristeţea şi spleenul existenţial, mă lasă RECE. "Oamenii pleacă în căutarea împrejurărilor favorabile, iar dacă nu le găsesc, le creează.", zice Bernard Shaw, iar eu sunt total de acord cu el! Nu zic că nu am şi eu momente în care cad în borcanul cu melancolie ca oricare alt muritor de rând, dar nu rămân acolo.
Și cred că that's the point

Când văd oameni pe care nimic nu-i înalţă, nimic nu-i coboară, nimic nu-i mişcă, mi-e milă de ei. Pe lângă faptul că îmi strică pofta de viaţă şi buna dispoziţie, sunt enervanţi. Ei se compară cu cei care fac ceva şi se vaită. Fâs! Pe nimeni nu interesează văicărelile! Mai mult, atrag asupra lor neîncrederea în sine, gelozia, invidia, etc. 

Recomand efort şi consecvenţă în tot ce întreprindeţi. Și pasiune. Și să aveţi vie conştiinţa propriei valori. Garantez că pesimismul va dispărea şi va face loc optimismului! Fiţi empatici, nu antipatici! 

NB: Această postare survine în urma unei analize asupra realităţii care mă înconjoară

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu