duminică, 8 septembrie 2013

Congresul Național al Studenților la Psihologie, 19-22 septembrie 2013, Timișoara

Congresul Național al Studenților la Psihologie (CNSP) Cognosis este un proiect destinat tuturor studenților interesați de știință, indiferent de pregătirea profesională. Proiectul se află la a treia ediție și este organizat de Cognosis - Federatia Asociațiilor Studenților la Psihologie și Științele Educației din România. 


The Full CNSP Experience înseamnă o comunitate de studenți și specialiști în domeniul psihologiei, reuniți într-un mediu studențesc, axat pe dezvoltarea personală și profesională prin cunoaștere! 

Vă așteptăm la Timișoara între 19 și 22 septembrie, cu un program care cuprinde 11 workshopuri, 2 prelegeri, Sesiune de Comunicări Științifice, living library și key-note speaker workshop, toate acoperind 10 specializări de interes general din domeniul psihologiei. 

În cadrul Sesiunii de Comunicări Științifice studenții au posibilitatea de a-și prezenta lucrările sau proiectele de cercetare în fața unui juriu specializat, astfel că cele mai bune lucrări vor fi premiate.

Perioada de înscriere: 26 august - 15 septembrie, iar selecția participanților se face în funcție de numărul de locuri disponibile (așa că nu stați prea mult pe gânduri). 

Taxa de participare este de 80 RON și include cazarea pentru 3 nopți, 1 masă pe zi și participarea la prelegeri și workshopuri. 

Pentru înscrieri: http://www.cnsp.ro/inscrieri 

Vă așteptăm!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu