marți, 18 februarie 2014

Compromisul - mișcare inteligentă sau liant spre decădere morală?

Dacă vorbim despre compromis, majoritatea pleacă din start de la premisa că are o conotație negativă: a fi compromis = a fi discreditat în fața cuiva, a te compromite în anumite direcții. Nu sunt de acord. Compromisul poate fi o mișcare inteligentă, când este făcut de o persoană inteligentă, în circumstanțe inteligente, atât timp cât nu atentează la sistemul de valori și principii al actorilor situaționali. Corect până aici, zic eu.

Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, COMPROMÍS, compromisuri, s. n. = Înțelegere, acord bazat pe cedări reciproce; concesie. Înțelegere între două sau mai multe persoane sau state de a supune unui arbitru rezolvarea litigiului dintre ele. – Din fr. compromis. Nimic peiorativ în definiție. Arta compromisului, pentru mine, e sarea și piperul. Nu se poate fără. E vitală în viață. În funcție de suplețea intelectuală a celui care se compromite, jocul în horă poate fi aplaudat sau incriminat. Cred că raportându-ne la această problematică este bine să nu uităm principiul horațian "est modus in rebus". În cadrul unei discuții recente, unul dintre actorii participanți la discuție a ținut să-și prezinte punctul de vedere și a afirmat că acolo unde intervine compromisul, începe lanțul slăbiciunilor. Fals! Nu cred. Cine zice că în viață nu face compromisuri ori minte, ori minte. La tot pasul ne compromitem: în familie, job, societate ș.a.m.d.(a se mai citi o dată definiția dacă e nevoie).

Pentru a fi cât mai succintă și a conchide într-un mod apoftegmatic, țin să precizez că, din punct de vedere personal consider că ceea ce e important să rămână în urma tuturor compromisurilor e demnitatea și onestitatea umană. Nimic mai trist decât decăderea morală! Așa că, think big, choose well!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu